Simona Halep, alături de peste 700 de tineri la Conferința CARS Talks, dedicată siguranței rutiere

Peste 700 de liceeni din Cluj-Napoca au participat, ieri, la Conferința CARS Talks powered by Inter Cars România, un eveniment dedicat educației rutiere și responsabilității la volan. Printre invitații speciali s-a aflat și Simona Halep, care a transmis un mesaj puternic despre importanța deciziilor corecte și a responsabilității, atât în sport, cât și în viața de zi cu zi.

Evenimentul a avut loc la Cinema Teatru Florin Piersic și face parte din campania națională CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, o inițiativă civică lansată de Clubul Sportiv Savu Racing, în parteneriat cu Asociația CARS Academy. Campania se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 25 de ani și își propune să schimbe modul în care este percepută educația rutieră, prin experiențe reale și demonstrații practice.

Spre deosebire de abordările clasice, campania CARS nu se limitează la teorie, ci îi aduce pe tineri în contact direct cu realitatea din trafic, folosind simulatoare de impact frontal, răsturnare și derapaj, precum și echipamente care reproduc efectele consumului de alcool sau droguri la volan. Participanții au putut vedea, totodată, tehnica unei mașini de descarcerare utilizate în intervențiile de urgență.

🗞️ Citește și Acestea

În cadrul conferinței, au avut loc intervenții și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor partenere – Poliție, ISU, SMURD, Federația Română de Automobilism Sportiv – care au abordat cauzele principale ale accidentelor rutiere și măsurile de prevenire.

„Prin campania CARS, îi aducem pe tineri în mijlocul realității. Îi punem la volan, îi întoarcem cu roțile în sus și le arătăm cât de puțin îi desparte un moment de neatenție de o tragedie”, a declarat Horațiu Savu, președintele Clubului Sportiv Savu Racing.

Campania CARS se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și marchează începutul unei mișcări naționale care își propune să transforme educația rutieră într-o experiență memorabilă, cu impact real asupra siguranței în trafic.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme