Niciun Paști fără șoanca fiartă! Așa începe povestea unei tradiții păstrate cu sfințenie în satele din Ardeal, unde bucătarul Mircea Groza readuce la viață gusturile copilăriei și tainele transmise din generație în generație.
„Ala nu-i Paști fără șoancă hiartă!”, spunea o voce din satul natal, iar Mircea Groza, unul dintre cei mai apreciați păstrători ai bucătăriei tradiționale, n-a uitat niciodată acest adevăr. Șoanca pentru Paști nu e doar o bucată de carne – e un ritual.
Totul începe încă din iarnă, de la tăiatul porcului. Șoanca aleasă cu grijă se păstrează în pod, afumată și uscată bine, până în Săptămâna Mare. Atunci, gospodina urcă și alege ce merge la fiert: șoanca întreagă, o jumătate, piciorul, costițele ori chiar și peștele uscat.
„Jancsika, nănașu-meu, lucra la abator în Arad și m-a învățat cum să leg carnea afumată înainte de-a o pune la fiert. Să nu crape, să fiarbă frumos!”, povestește Groza.
Un detaliu aparte: șoanca se fierbe învelită într-o straiță de pânză albă, legată bine, apoi lăsată să fiarbă încet, în apă cu frunze de dafin, boabe de piper, coriandru și ienibahar. Totul se face „la ochi”, după instinct, după câtă lume e în casă și câtă poftă e pe masă.
După fiert, carnea se lasă la răcit în propria zeamă, apoi se scurge și, dacă vrei s-o faci cum trebuie, o mai pui o țârucă în cuptor, să se usuce ușor și să capete coajă crocantă.
„Asta o faci cu o zi înainte de Paști. Șoanca se mănâncă rece, cu hrean ras și ouă roșii. Să fie și un pic de ridiche nouă și ceapă verde. Așa-s Paștile adevărate!”
Mircea Groza încheie cu o urare simplă și caldă:
„Alduiască-vă Cel de sus și să vă deie sănătate!”
