Funcționari publici, mită, identități false și peste 7000 de străini „români” cu acte în regulă!
O operațiune de amploare fără precedent a zguduit marți, 1 iulie, mai multe instituții publice și locuințe din România. Procurorii Parchetului General și polițiștii de frontieră au descins simultan în 206 locații, într-un dosar exploziv ce vizează emiterea frauduloasă de acte de identitate românești pentru mii de persoane din Rusia, Ucraina, Republica Moldova și alte state din fosta URSS.
Anchetatorii au aflat că, în perioada 2023-2024, aproximativ 7000 de cetățeni străini au obținut cărți de identitate românești folosind documente falsificate, declarații fictive de domiciliu și mită oferită unor funcționari corupți. Falsurile mergeau până la modificarea numelelor, datelor de naștere și chiar a locurilor de naștere, iar datele inventate ajungeau oficial în Registrul Național de Evidență a Persoanelor!
Conform anchetei, totul se petrecea cu complicitatea unor angajați ai serviciilor de evidență a populației și ai unei primării din județul Botoșani, care închideau ochii în schimbul unor foloase. Mai mult, unii dintre „beneficiari” și-au stabilit domiciliul în locuințele unor români fără știrea sau acordul acestora, prin declarații false de luare în spațiu.
Operațiunea a fost desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Mobile Bacău și al serviciului tehnic al Parchetului.
Până la această oră, nu s-au anunțat rețineri, însă ancheta este în plină desfășurare. Autoritățile verifică acum dacă printre cei care au obținut acte false se află și persoane urmărite internațional sau implicate în activități ilegale pe teritoriul UE.
O bombă cu ceas pentru siguranța națională și securitatea frontierelor UE!


















