PRIMUL CONTACT CU SPORTS FESTIVAL
În iunie 2018, alături de tatăl meu, mă deplasam la Cluj pentru a participa la prima ediție a Sports Festival. Era vară, nimic nu mai conta pentru mine, susținusem evaluarea națională, și câteva zile mai târziu aveam să îmi aflu ”casa” pentru următorii patru ani, și anume liceul. Ajunsesem la Cluj și așteptam cu entuziasmul meu de copil de 15 ani meciul acelei ediții de Sports Festival dintre legendele României și legendele Barcelonei. Era vară, soarele își întindea razele aurii peste gazonul de la Cluj Arena. Concomitent cu acest festival, în acel an, se desfășura Campionatul Mondial din Rusia, iar cu câteva ore înaintea începerii meciului de la Cluj, Islanda îi ținea piept Argentinei lui Messi și reușea un egal, 1-1.
SPORTS FESTIVAL 2023
Cel mai frumos și plăcut sentiment pe care l-am avut cu lumea sportului s-a produs în această ediție a Sports Festival, unde România All Stars i-a avut-o ca ”adversari” pe cei de la Galatasaray All Stars. Cu câteva ore înaintea meciului, am fost la hotelul unde erau cazate legendele fotbalului românesc, cât și ale celui turcesc, și am avut ocazia să fac poze cu aceștia. Printre oamenii emblematici se numără Gheorghe Popescu, Adrian Mutu și Mario Jardel. Un moment unic și mult așteptat de către mine a fost când liderul Generației de Aur, Gheorghe Hagi, mi-a semnat tricoul pe care România l-a purtat la mondialul din 1994. Am realizat, bineînțeles, o poză și cu acesta.
CLUJ ARENA ȘI PROXIMITATEA ACESTEIA, GAZDA SPORTULUI PENTRU CÂTEVA ZILE
Cu multe activități din toate domeniile sportului, cum ar fi baschet, tenis și teqball, copiii alături de părinții lor, și nu numai, au avut ocazia de a se bucura de tot ce cuprindea acest festival educativ, unde și-au încercat abilitățile la diferite sporturi desfășurate în cadrul evenimentului.
MECIUL LEGENDELOR, DAR MAI ALES MECIUL SPERANȚEI
Cu siguranță, cea mai așteptată zi pe care a găzduit-o festivalul a fost cea de vineri, 2 iunie, în care a avut loc marele meci. Acest meci, înainte de toate, a avut o cauză nobilă, și anume susținerea persoanelor din Turcia, greu încercate de nemilosul cutremur. În urma meciului s-au strâns bani care au fost direcționați către victime și pe această cale doresc să felicit organizatorii pentru respectul și compasiunea de care au dat dovadă.
MECIUL LEGENDELOR S-A ÎNCHEIAT LA EGALITATE
Cu toate că tricolorii au avut trei goluri avans pe tabelă, în urma golurilor marcate de Adrian Mutu (min. 21, 31) și Ciprian Marica (min. 27, 58), meciul s-a încheiat la egalitate, spre deliciul spectatorilor, care au fost prezenți într-un număr de aproximativ 15 000 de persoane. Iar pentru Galata au marcat Mario Jardel (min. 40, 63, 65) și Hasan Kabze (min. 46).
Alexandru Ienciu, student la Facultatea de Jurnalism din Cluj-Napoca
O CONFERINȚĂ PLINĂ DE AMUZAMENT
La Sport Festival, am fost la conferința de presă unde au participat antrenorul celor de la Farul Constanța, Gheorghe Hagi, Gheorghe Petrescu, Mario Jardel și finanțatorul festivalului, Patrick Ciorcilă. S-a vorbit despre jocul de vineri, 2 iunie, iar foștii mari fotbaliști au transmis faptul că lumea să nu aibă așteptări mari de la ei (în ceea ce privește calitatea jocului), pentru că nu mai sunt la fel ca atunci când jucau fotbal (în forma sportivă de altădată). S-a mai vorbit despre scopul caritabil al evenimentului, pentru oamenii din Turcia care au rămas fără locuințe în urma cutremurelor. De asemenea, Gheorghe Petrescu s-a bucurat de faptul că își revede foștii colegi de la echipa națională și de la Galatasaray.
ATMOSFERA DE DINAINTEA ȘI DIN TIMPUL PARTIDEI
Vremea nu prea a fost prielnică înainte să înceapă meciul (a plouat destul de tare), dar, cu toate acestea, odată cu startul partidei, nu a mai plouat, poate doar a picurat. Înainte să intre jucătorii la încălzire, pe teren și-a făcut apariția o fanfară militară, care a făcut un marș specific militarilor. Apoi, după ce au apărut jucătorii, s-a cântat imnul României și cel al Turciei. Meciul a fost destul de spectaculos, fiecare echipă având foarte multe ocazii de a marca. Cu alte cuvinte, a fost ceva nemaipomenit să văd un asemenea joc, chiar dacă nu auzisem de anumiți jucători ai celor de la Galatasaray.
Vasile Jiman, student la Facultatea de Jurnalism din Cluj-Napoca. Tot el a asigurat și galeria foto de mai jos






Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















