DE LA ”SALVATORE DELLA PATRIA” LA ”SALVATORUL PATRIEI”
În această seară, cu Liviu Ciobotariu pe bancă, Sepsi a reușit cel mai important rezultat din istoria ei în cupele europene. La cea de-a treia prezență în Conference League, gruparea din Sfântu Gheorghe s-a calificat pentru prima dată în play-off. Asta înseamnă că mai are două meciuri de jucat și, prin urmare, un singur adversar de eliminat pentru a putea aduce atmosfera grupelor Conference League pe noua arenă din Sfântu Gheorghe. După 1-1 acasă, Sepsi a plecat învingătoare din Kazahstan, 1-0 scor final, în returul cu Aktobe. Este o performanță mare și pentru Ciobotariu, nu doar pentru clubul covăsnean. Fostul internațional a câștigat primul lui trofeu ca tehnician, Supercupa României, este neînvins cu Sepsi în Europa și în campionat, ba mai mult, are cele mai puține goluri primite în Liga 1 (unul), dar și dintre reprezentantele României în întrecerile internaționale (tot unul). Astfel, dacă italianul Cristiano Bergodi, prin cucerirea a două Cupe ale României (în 2022 și în 2023) și a unei Supercupe (în 2022) și-a câștigat renumele de ”Salvatore della Patria”, Ciobotariu își merită, cel puțin până acum, titulatura de ”Salvatorul Patriei”. Nu e deloc puțin să elimini doi adversari nici foarte puternici, dar nici de neglijat, cum sunt ȚSKA Sofia și Aktobe. Și pentru asta merită felicitări atât Sepsi, cât și antrenorul Liviu Ciobotariu!
NICOLAE PĂUN, UN GOL VITAL
Mult s-au străduit elevii lui Ciobotariu ca să marcheze. Vom enumera ocaziile puțin mai târziu. Momentan, ne vom axa pe faza care a decis efectiv meciul. În minutul 66, Marius Ștefănescu a bătut un corner, iar Nicolae Păun, poziționat foarte bine, a trimis mingea cu capul direct în poarta gazdelor. A fost a doua reușită a lui Păun în actuala ediție a cupelor europene. A mai înscris la Sofia, în prima manșă cu ȚSKA, din turul 2, când Sepsi s-a impus cu 2-0.
PUTEA FI O VICTORIE CLARĂ
Cu o evoluție admirabilă acasă la Sepsi, Stas Pokatilov, goalkeeperul lui Aktobe, a respins un șut al lui Păun din minutul 61. Mijlocașul a șutat de la o distanță destul de mare. În minutul 42, Pavol Safranko a ajuns în poziție de unu la unu cu portarul advers, dar acesta l-a blocat chiar când se pregătea să tragă. Cu mult timp înainte de a-i oferi assistul decisiv lui Păun, mai precis în minutul 35, Ștefănescu își putea trece numele pe lista marcatorilor, dar mingea trimisă de acesta s-a dus slab, iar Pokatilov a prins-o. Și Denis Ciobotariu, fiul antrenorului de la Sepsi, și-a încercat norocul din careu, în minutul 17, însă un adversar a respins balonul.
ȘI NICZULY ARE UN MERIT
Și astăzi, Roland Niczuly a fost la înălțime. În cele 7 minute suplimentare din a doua repriză, portarul lui Sepsi a dat dovadă de multă stăpânire de sine. Nu le-a oferit în niciun moment adversarilor speranța că l-ar putea surprinde cu ceva și să trimită partida în reprizele de prelungire. Același Niczuly, în minutul 29, a parat un șut al brazilianului Rogerio Alves dos Santos, poreclit China. A fost singura ocazie importantă a lui Aktobe, una la care Niczuly și-a făcut datoria.
RONDON, ÎN FAȚA UNUI RECORD IMPORTANT
Dacă trece cu Sepsi de play-off, Rondon va juca pentru a treia oară cu o echipă românească în grupele unei competiții europene. A făcut-o doi ani la rând, în 2019 și în 2020, cu CFR Cluj. Atunci, Rondon a jucat în grupele Europa League. Și a marcat în fața unor adversari de renume, cum ar fi Rennes și Young Boys Berna. Trebuie să remarcăm faptul că în 2020, în play-off-ul Europa League, disputat într-o singură manșă (din motive de siguranță medicală pe timpul pandemiei), Rondon a reușit o dublă cu finlandezii de la KuPS în Gruia.
NOTELE ACORDATE DE CLUJ LIVE SPORT
ROLAND NICZULY – NOTA 8
ANDRES DUMITRESCU – NOTA 7,5
BRANISLAV NINAJ – NOTA 7,5
MIHAI BĂLAȘA – NOTA 7,5
DENIS CIOBOTARIU – NOTA 7,5
JONATHAN RODRIGUEZ – NOTA 7
ISNIK ALIMI – NOTA 7
MARIUS ȘTEFĂNESCU – NOTA 8,5
COSMIN MATEI – NOTA 7
NICOLAE PĂUN – NOTA 9
PAVOL SAFRANKO – NOTA 8
ION GHEORGHE – NOTA 7
FRANCISCO JUNIOR – NOTA 7
ADNAN AGANOVIC – NOTA 7
ROLAND VARGA – NOTA 7,5
MARIO RONDON – NOTA 7,5
ANTRENORUL LIVIU CIOBOTARIU – NOTA 9
Foto: Facebook / Sepsi OSK
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live TV, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















