În săptămâna în care Universitatea Cluj a sărbătorit 103 ani de la înființarea sa, mai precis pe 23 noiembrie, Cluj Live readuce în atenția publicului discursul din 2016 al fostului portar și antrenor al Șepcilor Roșii, Nicolae Szoboszlay (1925-2019). Szoboszlay a fost contemporan cu aproape toate momentele importante din istoria clubului înființat la doar un an de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918. Drept dovadă, Szoboszlay a fost ultimul supraviețuitor din echipa Universității care a jucat în Exilul de la Sibiu, după ce România a cedat Transilvania de Nord către Ungaria prin Dictatul de la Viena din 1940. Tot Szoboszlay a fost cel care i-a lansat în fotbal pe Remus Câmpeanu (foto într-una dintre imaginile de mai jos), Petru Emil, Ioan Ovidiu Sabău (foto jos), Zoli Iașko și mulți alți fotbaliști de renume ai lui ”U” Cluj. Discursul lui Szoboszlay, care va rămâne un reper pentru generațiile viitoare ale echipei clujene, și pentru iubitorii de sport deopotrivă, a venit într-o după amiază de noiembrie, după un meci jucat de Universitatea Cluj în liga a patra (de unde a luat-o de la zero în 2016 din cauza unor probleme financiare, iar anul acesta, în luna mai, a reușit să revină în Liga 1). Avea loc lansarea cărții Ultimul cavaler al fotbalului romantic, scrisă de cunoscutul jurnalist Cristian Aszalos, care a activat pentru mulți ani la emisiunile sportive ale televiziunii Look TV.
Chiar dacă avea 91 de ani la vremea respectivă, Nicolae Szboboszlay a dorit să le vorbească oamenilor prezenți în sala de conferințe a stadionului Cluj Arena stând în picioare. Așa că a mers direct la pupitru. La finalul discursului, a enumerat cele 10 reguli după care s-a ghidat în lunga sa carieră de antrenor la juniori.
”Greu suportă un sportiv și umerii lui atâta laudă cât a primit astăzi. Cinstit ar fi, pentru că în cartea aceasta se scrie foarte mult despre onoare, despre cinste și despre lucruri numai corecte, ca eu, după atâta laudă meritată și puțin meritată, să-mi prezint în fața dumneavoastră defectele și greșelile pe care le-am făcut.
PUBLICUL APLAUDĂ
Dar, datorită timpului, totdeauna cel care vorbește la urmă trebuie să aibă bunul simț să-și măsoare cuvintele, să nu obosească această sală plină de entuziasm, așa că voi spune și eu numai câteva cuvinte în legătură cu activitatea mea. Am lucrat cinstit, am servit cu cinste și cu profesionalismul pe care îl am fotbalul românesc, fotbalul din județul Cluj – Arieșul Turda și Câmpia Turzii, fotbalul clujean – Dermata, CFR și prima și marea mea dragoste Universitatea Cluj.
APLAUZE DIN NOU
A meritat această dragoste pentru că am primit foarte multe de la acest club, mai ales din punct de vedere moral și mai ales în a-mi întări personalitatea pe care am avut-o și m-a întărit în principiile mele educaționale la care nu aș renunța în nici un caz și în nicio situație, chiar ostilă pentru mine. Aici s-a amintit că am fost trimis disciplinar, pentru că nu am vrut să accept, pentru că nu mi-a plăcut Bucureștiul. Am știut că dacă ajung, nu îmi place. Eu sunt ardelean și (vreau – n. red.) să viu acasă. Și, cum e lumea (din București – n. red.), acolo am dus-o greu, nu chiar așa de greu cum s-a spus, și acest comandant al meu de companie, fiind dat afară și având o situație grea, soția gravidă, ne-am întâlnit la Iași când eu eram deja simpatiul Iașiului și al secundului politic al Armatei a 4-a, și m-a rugat dacă-l pot ajuta, pentru că știe că am legătură cu RATA, care și în Iași avea direcțiune, pentru că noi eram deja la Târgu Mureș, unde fotbalul era sponsorizat de RATA (societatea care finanța echipa de fotbal din Târgu Mureș, denumită între anii 1947-1950 RATA Târgu Mureș, iar mai târziu ASA Târgu Mureș – n. red.). Și m-am dus la acel director, i-am spus în ce situație este (comandantul de companie – n. red.) și, spre fericirea mea, l-a angajat. Îmi pare bine că m-am putut în acest fel revanșa. Așa cum v-am spus, mă bucur că am avut tăria în unele situații să-mi recunosc greșeala. Vă dau un singur exemplu. Aveam două grupe, un an diferență între ei, și într-o grupă juca un mijlocaș foarte dur, în grupa mai mare. Și, într-o ciocnire, într-o luptă pentru balon, l-a lovit pe acela mic, și eu, cum eram mai nervos acolo, i-am făcut o observație dură, lipsit de tact pedagogic. I-am zis <<nu ai caracter!>>. El s-a uitat așa la mine <<nu aveți dreptate, eu am caracter>>. Ducându-mă către casă, <<no, domnule, mare pedagog lăudat aicea, ai încurcat-o de data aceasta!>>. Și am avut tăria, și la analiza jocului i-am făcut cunoscut (jucătorului de la grupa mare – n. red.) că am greșit și că vreau să-mi repar greșeala. Am văzut pe fața copilului cât de fericit și cât de satisfăcut a fost. Și acum, când ne întâlnim, când are cumva țigara o bagă cu tot cu mână în buzunar.
APLAUZE
În încheiere, să mă refer puțin la această carte. Îmi pare bine, după ce am văzut-o și am citit-o, că am acceptat această ofertă și mi-am deschis sufletul în fața acestui simpatic și talentat ziarist, și am acceptat să scrie această carte. O carte în care am vrut să accentuez două probleme, una a ambianței plăcute și oarecum fairplay în care am copilărit, și în care am început fotbalul, și decăderea din cauza banilor mulți, din cauza deficiențelor, din cauza relațiilor protecționiste, să mă exprim fin. Și a ajuns ”U” Cluj să joace în regiune (în liga a patra, asta în sezonul 2016-2017 – n. red.). Pentru că atunci când jucam în Divizia A nu puteam concura permanent cu cele două sau trei echipe care erau amatoare pe hârtie și profesioniste (în teren – n. red.), ofițeri, securiști și așa mai departe. Dar am avut conducători, care dacă nu s-au priceput la fotbal, dar au creat o așa atmosferă în care ai fost obligat să dai tot ce ai (mai – n. red.) bun în tine. Conducători de secție. Echipa de fotbal ”U” a avut tăria atunci când făcea parte din club ca o secție, nu după ce, datorită nu știu a căror circumstanțe, s-a separat și a rămas separat (de Clubul Sportiv Universitatea Cluj – n. red.) când influența nesănătoasă a fotbalului a intrat și în acest club care, în sărăcia lui, prin anii 1947 până, nu știu precis până când, a avut secții care concurau în campionat, echipa de hochei, de baschet – femei și bărbați – și multe altele erau acolo, și numai datorită condițiilor materiale grele nu au putut să se ridice până în culmea clasamentului. După ce ne-am despărțit ei trăiesc mai departe, sigur cu greutățile respective, și noi am ajuns unde am ajuns. Nu-i poți învinui pe aceia care ne-au condus aici. Sunt vinovați cei care au permis ca acești oameni, unii lipsiți de buletin, altul care din orașul lui natal a fost exclus, aceștia să conducă clubul, să conducă fotbalul nostru. Și, ce s-a întâmplat, vedeți. Niște relații neprincipiale, niște relații protecționiste false au adus ca, încet-încet, să ajungem să ne bucurăm astăzi când jucăm cu echipele din județ și câștigăm, și putem să-i lăudăm. Și aici aș dori să spun un adevăr care m-a frământat. Domnii ziariști, pe care îi stimez, trebuie să aibă de grijă să nu greșească așa cum greșesc cei de la Gazeta Sporturilor, unii din ei, că cele scrise nu reflectă adevărul de pe teren. Și e o mare greșeală, pentru că prin asta duci în eroare publicul, îl dirijezi greșit și de aici această lipsă de sportivitate, și celelalte deficiențe din care cauză suferă fotbalul nostru. Aș dori să închei, mulțumindu-vă că m-ați ascultat și pe mine, dar eu am spus adevărul cum l-am simțit. Vă mulțumesc și dovadă că suntem așa de mulți aici, înseamnă că totuși se apreciază ce am făcut, bine, mai puțin bine, și strădaniile mele, da. Când mi-am schimbat profilul, și din antrenor de seniori m-am hotărât să devin antrenor la juniori, primul lucru pe care l-am făcut a fost să studiez sufletul și comportarea copiilor la diferite vârste. Mi-am formulat cele 10 porunci, pe care le-am scris la zi. Cum trebuie să mă comport cu ei.
1. Să iubească copiii
2. Să-i cunoască foarte bine
3. Să constituie (un – n. red.) exemplu pentru ei
4. Să fie exigent, dar și tolerant
5. Să fie ascultat și făcut să fie înțeles, adică să nu vorbim la un nivel foarte ridicat și copilul abia așteaptă să termini
6. Să stabilească o comunicare cu toți ai săi
7. Să comunice cu fiecare dintre ei
8. Să fie chiar complice dacă situația o cere
9. Să stabilească spațiul liber, adică să-i permită la un moment dat, până unde poate ca și jucător
10. Să nu-l pregătească ca pe un senior, ci să ia totdeauna în considerare că este un copil
APLAUZE
Și, ca să nu mai încurc lucrurile, pentru că îmi dau seama că încep să obosesc, fizic o mai scot eu cumva (la capăt – n. red.) cu gimnastica de dimineață de la 14 ani până azi dimineața, dar intelectual, mai ales de la accidentul pe care l-am avut acum trei luni, o fractură de picior. Vreau să închei felicitându-l pe acest prieten al meu și îmi pare bine că am contribuit așa cum am putut la evoluția fotbalului nostru și, în al doilea rând, i-am dat prilej tânărului și talentatului ziarist (Cristian Aszalos – n. red.) ca, prin mine, să-și facă o reclamă.” Nicolae Szoboszlay
Fostul portar a jucat și la CCA (1948), una dintre primele denumiri ale echipei Steaua București. A prins primul Derby de România cu Dinamo. Szoboszlay a mai fost, printre altele, coechipier cu legende precum Iosif Petschovschi, Iuliu Bodola sau frații Kovacs (Nicolae și Ștefan Covaci) și a cunoscut nume importante ale fotbalului interbelic precum Iuliu Baratky sau Ștefan Dobay. Între 1976 și 1985, Szoboszlay a fost coordonatorul centrului de copii și juniori al Șepcilor roșii.
”Am scris cartea din pură pasiune, a fost o muncă benevolă, am lucrat în timpul liber. Am scris-o din admirație pentru domnul Szoboszlay, pentru că am ajuns să îl cunosc foarte bine. Când îl întrebam de ce e iubită “U” și de ce o iubește atât de tare, îmi spunea că e iubită pentru acuratețea cu care a supraviețuit de-a lungul deceniilor. Cel mai emoționant moment este clipa în care tânărul Nicolae Szoboszlay, la vârsta de 17 ani, pe timp de război, s-a îndrăgostit iremediabil de cântecele Universității. Cartea este dedicată și unor personaje deosebite cu care a intrat în contact, figuri legendare precum Baratky, Iuliu Hațieganu, Titi Teașcă, doctorul Constantin Rădulescu sau Ștefan Kovacs. Mesajul final al cărții este să nu ne uităm oamenii mari, să-i prețuim cât timp ei sunt în viață. Volumul meu este și un apel la memorie.” Cristian Aszalos, jurnalist și autor al cărții <<Ultimul cavaler al fotbalului romantic>>
”E o onoare să mă aflu alături de dumneavoastră pentru a elogia un adevărat cavaler al fotbalului românesc. Cele mai frumoase momente din cariera mea de fotbalist au fost cele petrecute alături de domnul Szoboszlay. Se spune despre recunoștință că este memoria inimii, a sufletului. Iată de ce acest sentiment profund mă obligă să vă spun, răspicat, că nu voi uita binele pe care mi l-ați făcut în copilărie și în adolescență. Sufletul meu păstrează o amintire vie a maestrului plin de abnegație, dar și a omului cu suflet generos de tată. V-am oferit tot ce am putut, dar consider că a fost destul de puțin față de ceea ce ați făcut dumneavoastră pentru mine. Vă mulțumesc, în primul rând, că m-ați învățat fotbal, că nu e suficient să ai talent, că doar prin luptă și sacrificiu te poți realiza profesional. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la dumneavoastră a fost loialitatea. Ea m-a învățat să-i respect atât pe coechipieri, cât și pe adversari. Prin urmare, va asigur că port în suflet acest sentiment al recunoștinței, mereu, pentru totdeauna.” Ioan Ovidiu Sabău
Foto sus: arhivă Robert Popa
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.