Deși a avut un început curajos de meci, CFR Cluj a plecat învinsă de la Craiova. Universitatea s-a impus cu 2-0 și s-a apropiat la șapte puncte de liderul Farul Constanța (care, la ora scrierii acestui material, o întâlnește la Pitești pe FC Argeș), în timp ce trupa lui Dan Petrescu a ajuns la două eșecuri consecutive (primul fiind 0-1 cu FCSB, în Gruia) și rămâne, totuși, la o distanță de un punct față de locul 1.
În minutul 8, feroviarii și-au arătat pentru prima oară vulnerabilitatea în apărare, când Andrei Ivan, după o centrare, a ajuns în careu, dar, spre bucuria lui Petrescu, fundașul Yuri Matias a reușit să-l ajungă din urmă și să-l oprească pe atacantul oltenilor. Ba mai mult, arbitrul a indicat un offside la Ivan. Acțiunea jucătorului antrenat de Eugen Neagoe a reprezentat un semn la ceea ce s-a întâmplat în ultima jumătate de oră a derby-ului de aseară. Dar, până să ajungem acolo, vom relata alte momente importante din întâlnirea desfășurată pe arena Ion Oblemenco.
În minutul 17, campioana României din ultimii cinci ani a semnat prima ei acțiune notabilă. Fundașul dreapta Cristian Manea a centrat în careu, balonul a ajuns la Ermal Krasniqi, care, cu o foarfecă, a trimis mingea spre Ciprian Deac. Decarul echipei ardelene a reluat mingea în poartă cu capul, dar, reușita i-a fost anulată, arbitrul motivând faptul că a existat o poziție de offside. Două minute mai târziu, Krasniqi a ieșit încă o dată în evidență, cu o pasă foarte bună pentru Daniel Bîrligea. Însă, tânărul atacant de la CFR nu a reușit să finalizeze faza. Mingea expediată de Bîrligea din careu a fost prinsă de portarul oltenilor, Laurențiu Popescu, căruia Neagoe i-a acordat încredere după ce lituanianul Giedrius Arlauskis a ajuns la un acord cu șefii din Bănie pentru rezilierea contractului. Trebuie spus că Popescu s-a aflat abia la a doua sa apariție în campionatul 2022/2023. Prima a fost în etapa cu numărul 21, într-o partidă împotriva Chindiei, tot la Craiova, pe care oltenii au câștigat-o cu 3-0.
Câteva secunde mai tâîrziu, Bîrligea a fost din nou aproape de gol. Andrei Burcă a pasat spre atacantul de 22 de ani, care, ulterior a trimis balonul la Krasniqi, însă, kosovarul a ales să-i dea mingea înapoi lui Bîrligea, o alegere ce s-a dovedit a fi inspirată. Bîrligea a ajuns față în față cu Popescu, dar, șutul său a fost respins de fundașul central al Craiovei, Raul Silva.
Ocaziile nefructificate s-au întors împotriva lui CFR Cluj. În minutul 24, Bogdan Vătăjelu a tras de la distanță, și numai reflexele lui Simone Scuffet au salvat-o pe CFR de la primirea unui gol. Un minut mai târziu, Gjoko Zajkov a încercat să înscrie cu capul, după o lovitură de colț, numai că, Burcă a fost îngerul păzitor al vișiniilor, deviind mingea în afara terenului. CFR a scăpat ca prin urechile acului și în minutul 35, când Jovan Markovic a trimis cu capul puțin peste poarta lui Scuffet. De asemenea, goalkeeperul italian a fost din nou erou în minutul 57, la o execuție din afara careului a lui Ivan. Spre marea dezamăgire a formației din Gruia, Scuffet nu a mai putut face nimic 10 minute mai târziu. La o lovitură liberă, George Cîmpanu i-a lăsat mingea lui Ivan, iar nouarul lui Neagoe a ochit poarta adversă, apoi a lovit decisiv. Și mai dureroasă pentru clujeni a fost faza din minutul 86. Alexandru Crețu, care a dat impresia că va scăpa mingea în afara terenului, a centrat în ultimul moment spre Ivan, iar fotbalistul în vârstă de 26 de ani a realizat a doua sa dublă (prima a fost cu Hermannstadt, în meciul câștigat cu 2-0, din runda cu numărul 23) din 2023 și din campionatul actual totodată. Mai mult, Ivan a ajuns la 8 goluri în campionat, urcând până pe locul 5 în topul marcatorilor.
Învins încă o dată în noul an fără ca echipa lui să marcheze, Dan Petrescu este obligat să schimbe ceva în atitudinea fotbaliștilor pe care îi antrenează, în jocul lor, pentru a nu avea emoții în play-off, un play-off unde, potrivit vorbelor tehnicianului din Gruia, toate cele șase echipe calificate se vor lupta pentru câștigarea campionatului. Nici Neagoe nu trebuie să se entuziasmeze prea mult, deoarece, pe lângă victoriile importante cu Hermannstadt și CFR Cluj, Universitatea Craiova a pierdut puncte la Botoșani (0-1, în etapa cu numărul 22) și la Constanța (1-2, în runda cu numărul 24).
Iată notele acordate de Cluj Live:
CFR 1907 CLUJ:
SIMONE SCUFFET – NOTA 5
MARIO CAMORA – NOTA 4
ANDREI BURCĂ – NOTA 5,5
YURI MATIAS – NOTA 4
CRISTIAN MANEA – NOTA 4
CIPRIAN DEAC – NOTA 5
NANA BOATENG – NOTA 4
MIHAI BORDEIANU – NOTA 4
DANIEL BÎRLIGEA – NOTA 5,5
EMMANUEL YEBOAH – NOTA 3
ERMAL KRASNIQI – NOTA 5,5
KARLO MUHAR – NOTA 3
LOVRO CVEK – NOTA 3
CLAUDIU PETRILA – NOTA 3
CEPHAS MALELE – NOTA 3
RANGELO JANGA – NOTA 3
ANTRENORUL DAN PETRESCU – NOTA 4,5
UNIVERSITATEA CRAIOVA:
LAURENȚIU POPESCU – NOTA 9
BASILIO NDONG – NOTA 8
RAUL SILVA – NOTA 8,5
GJOKO ZAJKOV – NOTA 8
BOGDAN VĂTĂJELU – NOTA 8
VLADIMIR SCRECIU – NOTA 7
ALEXANDRU MATEIU – NOTA 7
ANDREI IVAN – NOTA 10
GEORGE CÎMPANU – NOTA 8
ALEXANDRU IȘFAN – NOTA 7
JOVAN MARKOVIC – NOTA 7,5
ALEXANDRU CREȚU – NOTA 8,5
DAN NISTOR – NOTA 7
ELVIR KOLJIC – NOTA 7
ANTRENORUL EUGEN NEAGOE – NOTA 9
Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















