SPECIAL | NOTELE campionilor din Gruia în urma victoriei cu numărul zece în Liga 1

CFR Cluj a bifat a zecea victorie în actuala ediție de campionat, 3-1 cu FC U Craiova, și s-a apropiat la 9 puncte de prima clasată Farul Constanța. Totodată, elevii lui Dan Petrescu și-au luat revanșa în fața clubului oltean, care s-a impus pe Ion Oblemenco la același scor pe care feroviarii l-au înregistrat aseară.

Pentru clujeni au înscris Rangelo Janga (min. 16), Cristian Manea (min. 33) și Emmanuel Yeboah (min. 67), în timp ce golul de onoare al oaspeților a fost semnat de George Ganea (min. 61).

Din tabăra clujeană, s-au mai remarcat Ciprian Deac (pasator la golurile doi și trei), portarul Scuffet, Burcă (autor al unei ocazii de 4-1 în min. 86) și Karlon Muhar (al cărui șut s-a oprit în bară la o acțiune din prima repriză, când a tras din afara careului). În plus, Yeboah, care a reușit cel mai frumos gol al partidei din Gruia, și-a trecut în cont și câteva ratări în lipsa cărora CFR și-ar fi asigurat un succes mult mai clar împotriva echipei din Bănie. Ocazii importante au mai fost semnate de tânărul Claudiu Petrila, dar și de Lovro Cvek, în minutul 58.

🗞️ Citește și Acestea

În continuare, Cluj Live vă prezintă notele acordate elevilor lui Dan Petrescu.

SIMONE SCUFFET – NOTA 7,5

CHRISTOPHER BRAUN – NOTA 7

ANDREI BURCĂ – NOTA 7

YURI MATIAS – NOTA 6

CRISTIAN MANEA – NOTA 7,5

KARLO MUHAR – NOTA 7

NANA BOATENG – NOTA 6

CIPRIAN DEAC – NOTA 8

CLAUDIU PETRILA – NOTA 7

RANGELO JANGA – NOTA 7,5

EMMANUEL YEBOAH – NOTA 8

ROGER – NOTA 6

DANIEL BIRLIGEA – NOTA 6

CEPHAS MALELE – FĂRĂ NOTĂ (A INTRAT ÎN MIN. 87, DAR NU A REUȘIT SĂ IASĂ PREA MULT ÎN EVIDENȚĂ)

OVIDIU HOBAN – FĂRĂ NOTĂ (A INTRAT ÎN MIN. 87, DAR NU A REUȘIT SĂ IASĂ PREA MULT ÎN EVIDENȚĂ)

CITEȘTE ȘI – SPECIAL | Curiozități despre Lazio. Italienii, eliminați din cea mai echilibrată grupă din Europa League. În sezonul trecut au avut al doilea atac din Serie A, depășindu-le pe Juventus, Napoli și campioana AC Milan + Recordurile unde Lazio este mai slabă decât CFR Cluj

Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme