FCSB i-a luat orice șansă lui CFR Cluj de a mai spera la titlu, dar și la locul 2 (cu două etape înainte de final, ardelenii sunt la 7 puncte de locul 2). Formația lui Dan Petrescu avea nevoie foarte mult de această victorie, însă jucătorii campioanei din ultimele cinci sezoane nu au avut un moral mai ridicat decât al roș-albaștrilor, asta și pe fondul remizei din etapa trecută, 1-1 cu Universitatea Craiova.
FCSB, PERICULOASĂ TOT MECIUL
FCSB, în minutul 8, a avut un prim atac, dar Andrei Cordea nu a putut să valorifice pasa oferită de Deian Sorescu, dând un șut care nu a prins poarta. Un alt moment periculos al gazdelor a fost în minutul 21, când Radunovic i-a pasat lui David Miculescu, dar fostul fotbalist de la UTA a dat o pasă înapoi, către Ovidiu Popescu, ultimul putând să deschidă scorul, dar a ratat.
În minutul 29, Darius Olaru i-a oferit o centrare lui Andrei Cordea, care a încercat să puncteze din foarfecă, dar nici de această dată nu a prins cadrul porții.
UN SINGUR MOMENT DE NEATENȚIE, SUFICIENT PENTRU CA VIȘINIII SĂ FIE DEZAMĂGIȚI LA FINAL
Golul care a făcut diferența a fost în minutul 48, venit din pasa lui Darius Olaru, către Florinel Coman, atacantul reușind să își creeze spațiu prin apărarea clujenilor, ajungând la o situație de 1 la 1 cu portarul Scuffet. Coman și-a pus mingea pe piciorul stâng și a trimis-o pe colțul lung.
În minutul 59, CFR ar fi putut egala. Răzvan Fică a centrat către mijlocașul Cvek, dar nu a prins spațiul porții, dând în plasa laterală. În minutul 68, Cvek a irosit din nou șansa egalării. Petrila i-a pasat pe sus lui Yeboah, care l-a servit pe Cvek, însă croatul a trimis mingea în transversală, asta după ce aceasta a fost deviată și de Adrian Șut, de la FCSB. A fost un moment care a creat multă adrenalină pentru portarul roș-albaștrilor, Ștefan Târnovanu.
ÎN PERICOL DE A RATA ȘI CUPELE EUROPENE
La meciul de aseară, Dan Petrescu nu s-a aflat pe banca tehnică, fiind suspendat. Locul antrenorului principal al CFR-ului a fost luat de unul dintre secunzi, și anume Costin Curelea. Fostul golgheter al Sportului Studențesc spunea înaintea jocului că mai crede într-o minune privind lupta la titlu, însă acum, CFR riscă să piardă și calificarea în Conference League. În prezent, trupa din Gruia ocupă locul 3 în play-off, loc la care aspiră și Universitatea Craiova, de pe locul 4, care se află la două puncte distanță de clujeni. În cazul în care Sepsi va câștiga finala Cupei, unde se va duela cu ”U” Cluj, locul 4 nu va mai duce în Europa, astfel că actuala campioană e obligată să-și consolideze actuala poziție pentru a nu risca să fie în afara cupelor europene. Mai mult, într-un astfel de scenariu, dar și în eventualitatea în care Sepsi pierde finala, iar CFR ar termina pe 4, feroviarii ar trebui să joace și un baraj cu o echipă din play-out înainte de a evolua în preliminariile din Conference League.
NOTELE ACORDATE DE CLUJ LIVE
SIMONE SCUFFET – NOTA 6,5
MARIO CAMORA – NOTA 6
ANDREI BURCĂ – NOTA 6,35
DENIS KOLINGER – NOTA 6
CHRISTOPHER BRAUN – NOTA 6,40
NANA BOATENG – NOTA 6,60
KARLO MUHAR – NOTA 6,45
LOVRO CVEK – NOTA 6,30
RĂZVAN FICĂ – NOTA 6,80
EMMANUEL YEBOAH – NOTA 6
ERMAL KRASNIQI – NOTA 6,25
ANDREI PETELEU – NOTA 6,30
CLAUDIU PETRILA – NOTA 6,50
DANIEL BÎRLIGEA – NOTA 6
RANGELO JANGA – NOTA 5,80
ANTON MAGLICA – NOTA 5
ANTRENORUL SECUND COSTIN CURELEA – NOTA 6
Analiză realizată de Vasile Jiman, student la Facultatea de Jurnalism din Cluj-Napoca
Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















