CFR Cluj a suferit primul eșec în noua ediție de campionat, 0-1 în Ghencea cu FCSB.
MORGAN ȘI SAVA O SALVEAZĂ PE CFR
Fundașul adus de clujeni din Israel, Ziv Morgan, a salvat-o pe fosta campioană de la primirea unui gol, în minutul 3. Risto Radunovic i-a oferit mingea lui Octavian Popescu, care i-a pasat apoi lui Darius Olaru. Jucătorul care a evoluat la Campionatul European din 2019, unde tricolorii au fost la o repriză de accederea în finală, avea doi coechipieri în fața porții și a centrat. Tot în fața porții s-a aflat și Morgan, care a respins balonul în corner. Un minut mai târziu, Răzvan Sava, portarul feroviarilor, a avut o paradă la execuția lui Florinel Coman.
CEL MAI BUN MOMENT AL ARDELENILOR. UN EXCELENT JOC DE PASE ȘI DOUĂ ȘANSE URIAȘE RATATE
În minutul 19, formația pregătită de Andrea Mandorlini a avut cele mai mari oportunități de a înscrie. Totul a pornit de la un excelent joc de pase. Mario Camora a trimis mingea spre Panagiotis Tachtsidis. De la grecul care a fost coleg cu Francesco Totti, Daniele De Rossi sau Ciro Immobile, balonul a ajuns la Daniel Bîrligea, aflat la mijlocul terenului. Apoi, în posesia mingii a ajuns Emmanuel Yeboah, care a trimis spre Cristian Manea. Manea a trimis spre Lovro Cvek, iar Yeboah a ajuns din nou cu mingea la picior. Ghanezul a șutat de la distanță, dar Ștefan Târnovanu a respins mingea. Aflat în careu, Karlo Muhar a recuperat mingea și a șutat pe jos, dar a nimerit bara. În minutul 24, fosta campioană a avut o altă ocazie de gol. Vlad Chiricheș, în încercarea de a îndepărta mingea de propriul careu, i-a dat mingea fără să vrea lui Muhar. Bîrligea, aflat în careu, a primit-o și a tras, dar execuția i-a fost blocată de Joyskim Dawa.
DOUĂ SITUAȚII DISCUTABILE. NUMAI LA UNA S-A DAT PENALTY
În minutul 62, în careul roș-albaștrilor a avut loc o fază discutabilă, la finalul căreia clujenii au cerut 11 metri. Muhar i-a pasat lui Ermal Krasniqi, care i-a pasat la rândul său lui Durel Avounou. Mijlocașul congolez l-a găsit într-o poziție bună pe Bîrligea, dar lângă el s-a aflat Dawa, care a atins mingea cu mâna. CFR nu a obținut nimic. Peste două minute, Andrea Compagno, atacant care a intrat la pauză, a căzut în careu după un duel cu Cvek. Centralul Marcel Bîrsan a consultat arbitrajul video, dar și-a menținut decizia de a dicta penalty pentru FCSB. Hotărârea lui Bîrsan a atras nemulțumiri din tabăra vișiniilor. Pe reluările oferite de Digisport, Cvek nu pare să-l fi atins prea tare pe Compagno. De asemenea, intenția croatului pare mai degrabă de a ataca mingea și nu pe adversarul italian. După ce a scos acest penalty, Compagno și-a asumat să-l și execute. Și nu a avut probleme. Italianul l-a învins pe Sava de la punctul cu var și i-a asigurat lui FCSB a patra victorie din tot atâtea etape jucate. FCSB rămâne liderul campionatului după succesul înregistrat aseară în Ghencea. Cu 5 minute înainte de ultimul fluier, Sava a salvat-o pe CFR de la primirea celui de-al doilea gol, după ce i-a ieșit în întâmpinare lui Florinel Coman și l-a deposedat înainte ca jucătorul vicecampioanei să încerce să tragă la poartă.
NOTELE ACORDATE DE CLUJ LIVE SPORT
CFR CLUJ
RĂZVAN SAVA – NOTA 7
MARIO CAMORA – NOTA 7
ZIV MORGAN – NOTA 7
ARLIND AJETI – NOTA 6
ANTON KRESIC – NOTA 6
CRISTIAN MANEA – NOTA 7
LOVRO CVEK – NOTA 6
PANAGIOTIS TACHTSIDIS – NOTA 7
KARLO MUHAR – NOTA 7,5
DANIEL BÎRLIGEA – NOTA 7
EMMANUEL YEBOAH – NOTA 7,5
DUREL AVOUNOU – NOTA 6
ERMAL KRASNIQI – NOTA 5,5
PHILIP OTELE – NOTA 5
JEFTE BETANCOR – NOTA 5
ROBERT FILIP – NOTA 5
ANTRENORUL ANDREA MANDORLINI – NOTA 6
FCSB
ȘTEFAN TÂRNOVANU – NOTA 7
RISTO RADUNOVIC – NOTA 7
VLAD CHIRICHEȘ – NOTA 5,5
JOYSKIM DAWA – NOTA 6,5
ALEXANDRU PANTEA – NOTA 6
DAMJAN DJOKOVIC – NOTA 6
ADRIAN ȘUT – NOTA 6
DARIUS OLARU – NOTA 7,5
FLORINEL COMAN – NOTA 7
OCTAVIAN POPESCU – NOTA 7
ANDREI CORDEA – NOTA 6,5
ANDREA COMPAGNO – NOTA 8
OVIDIU POPESCU – NOTA 5
MALCOM EDJOUMA – FĂRĂ NOTĂ (A INTRAT CU TREI MINUTE ÎNAINTE DE FINAL ȘI NU S-A REMARCAT SUFICIENT PENTRU A PUTEA FI EVALUAT)
ANTRENORUL ELIAS CHARALAMBOUS – NOTA 6,5
Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live TV, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















