Sports Festival 2025 a început la Cluj: Barometrul Sportului lansat și 3.500 de sportivi în paradă

Joi, 12 iunie, a început oficial la Cluj-Napoca cea de-a șasea ediție a Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România.

Festivalul a debutat cu mii de participanți, activități sportive, momente de spectacol și sesiuni inspiraționale pe scena principală.

Punctul central al zilei a fost lansarea, în premieră, a Barometrului Sportului în România. Studiul este realizat de IRES și oferă pentru prima dată o imagine completă asupra modului în care românii se raportează la sport și activitate fizică.

🗞️ Citește și Acestea

Barda Sportivilor la Sports Festival 2025

Vineri, 13 iunie, de la ora 19:00, Sports Festival aduce un moment spectaculos în Parcul Central din Cluj-Napoca:
Peste 3.500 de sportivi din toate disciplinele vor defila într-o paradă care celebrează mișcarea.

Traseul începe în parc și se încheie pe platoul Cluj Arena, în fața scenei de festival.

După paradă, de la ora 19:45, urcă pe scenă Irina Rimes, urmată de un party cu CD-J & Matei SAX.

Pe parcursul zilei, între orele 10:00–18:00, peste 25 de sporturi pot fi testate gratuit în zone special amenajate în:

  • Aleea Stadionului

  • Parcul Central

  • Platoul Cluj Arena

Sporturile includ: atletism, baschet, handbal, volei, fotbal, judo, karate, box, tir cu arcul, parkour, scrimă, gimnastică, aikido, taekwondo, dans sportiv, ciclism, escaladă, oină, sambo, polo, rugby tag și radioamatorism.

Sports Talks continuă vineri, cu tema „Sportul și răbdarea cu care se construiește performanța”. Invitați:

  • Dani Oțil, 11:00

  • Sacha Dragic, 11:45

  • Călin Hințea, 16:00

  • Torsten Smolcic, 16:45

  • Mircea Miclea, 17:30

Conferințele sunt moderate de Cristian Mîndru și Mihnea Măruță.

Accesul la toate activitățile, concertele și sesiunile Sports Talks este gratuit. Sports Festival 2025 are loc între 12–15 iunie, în mai multe spații din Cluj: platoul Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Garden, Parcul Central, Parcul Iuliu Hațieganu și zona pentru copii din apropierea stadionului.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme