Sub control judiciar, circula prin Cluj, cu o motocicletă neînmatriculată și fără plăcuțe. Nu deținea nici permis…

Noaptea trecută, în jurul orei 23.00, un turdean a ajuns după gratii pentru comiterea unui cumul de infracțiuni rutiere.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a intrat în atenția unui echipaj de poliție din Cluj-Napoca, pentru că circula cu o motocicletă care nu avea plăcuțe de înmatriculare, în zona Pieței Gării.

Polițiștii l-au urmărit pe mai multe străzi, fiind oprit ulterior pe strada Lemnului. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar vehiculul condus nu este înmatriculat,

🗞️ Citește și Acestea

autorizația provizorie de circulație fiind expirată din luna august a anului curent.

Ba mai mult, polițiștii rutieri au desoperit, printr-o simplă verificare în bazele de date ale poliției, că persoana în cauză se află sub măsura controlului judiciar, instituită anterior într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme