Sute de persoane verificate, în zona Turda, de polițiști

La Turda și în zona rurală adiacentă au fost legitimate 184 de persoane și au fost efectuate 201 verificări în bazele de date.

Totodată, au fost verificate 71 de autovehicule și au fost realizate 45 de testări alcoolscopice.

Totul în cadrul unei ample acțiuni a poliției Turda și a Secției 9 Poliție Rurală în zonele cu risc criminogen ridicat și pe sectoarele de drum cu potențial crescut de producere a accidentelor rutiere.

🗞️ Citește și Acestea

Au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale pentru abateri prevăzute de legislația rutieră, normele de conviețuire socială, regimul evidenței persoanelor și alte acte normative incidente. În urma abaterilor constatate au fost reținute două permise de conducere și un certificat de înmatriculare, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 19.000 de lei.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au pus în executare opt mandate de aducere emise într-un dosar penal privind tulburarea ordinii și liniștii publice, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii turdeni au depistat un bărbat sub influența alcoolului la volan, dar și o instalație clandestină prin care se fura curent electric de la rețea.

 

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme