În urmă cu câteva zile, cu mare fast, premierul Ciolacu alături de Hagi, Gică Popescu și alte nume din sport au anunțat cu mare tam-tam că s-a aprobat bugetul pentru alte câteva stadioane. Să fie într-un ceas bun, să dăm drumul la construcția lor, să ne bucurăm de câteva meciuri modeste și de două-trei concerte pe an. Poate și de o adunare politică. Atât. Atunci, întrebarea e dacă merită?
Evident, sunt păreri pro și contra în toată această poveste. Unii spun că s-a găsit soluția cea mai bună pentru spălarea unor bani, pentru că toate stadioanele ajung să depășască bugetul stabilit inițial. Apoi, țipă că acești bani merg către sport în loc să fie construite spitale. Parțial adevărat. De ce parțial? Pentru că aceste arene aduc oamenii înapoi lângă sport, printr-o metodă simplă. Părintele vine alături de copil la meci, puștiului îi place ce vede și vrea să ajungă și el fotbalist. Asta e parte bună.
Altă parte bună e că majoritatea arenelor sunt făcute cu bani europeni, pe care noi nu suntem în stare să-i accesăm în alte proiecte, poate, mai uitile. Poate.
Sunt, însă, și părți mai puțin bune. Avem stadioane, dar nu prea avem ce să facem cu ele. Vezi cazul Târgoviște, unde a fost modernizat cu vreo 15 milioane stadionul vechi, de 9000 de locuri, dar se mai construieste unul nou, de apeste 54 de milioane, cu 12.000 de locuri. Oare, nu puteau fi folosiți acești bani în alte proiecte mult mai utile comunității?
Da, un stadion e vizibil, apar poze pe toate site-urile, se vorbește de el. E publicitate bună pentru cei care obțin proiectul, iar cetățenii se fălesc cu aceste bijuterii. Ia , uite ce frumos e! N-avem noi fotbal, dar avem stadion. Aici, iar sunt părți bune și părți rele. Și revin iar la partea cu copiii atrași să joace pe aceste arene moderne. Până la urmă, sportul înseamnă sănătate.
Dar cheltuiala rămâne. Dau exemplul Târgoviște, pentru că nu văd de ce ar avea nevoie de două stadioane. Nici măcar nu are două echipe în oraș, iar Chindia nu mai e nici în prima ligă. De ce nu se pot îndrepta acești bani spre atragerea copiilor la sport, o școală de fotbal, un bazin de înot, o pista de atletism modernă?
Da, la Cluj sunt două stadioane noi, dar e oraș mare, are două echipe pe primul loc. Iar arena lui U Cluj e folosită des și în alte scopuri, decât cele sportive, așa cum se întâmplă în marile orașe din vest. Până la urmă, Clujul e al doilea pol de putere al țării și ataca supremația capitalei.
În următorii doi-tre ani, în România vor apărea șapte stadioane moderne. La Târgoviște, Timișoara, Oradea, București, Hunedoara, Constanța și Pitești. Valoarea totală a lor este de undeva la 660 de milioane de euro. Cu siguranță, această sumă se va duce ușor spre miliard. Până la urmă sunt șapte stadioane, nu o catedrală-kitsch de 800 de milioane.
Cele mai scumpe arene vor răsări la București (cea a lui Dinamo), una de aproape 170 de milioane în proiect și cea de la Timișoara care e tot pe acolo, cu două-trei milioane mai ieftină. Tot costul pe proiect.
Așadar, țara va avea stadioane noi, va îmbrăca fotbalul sărac, va acoperi murdăria de insuccese sub un praf de stele luminat de OZN-uri, justificate sau nu. Daca aveam sau nu nevoie urgentă de ele, e simplu de răspuns. Am folosit special „urgentă”, pentru că așa cum am trăit fără ele, fără un fotbal măreț, am fi trăit și în continuare.
Economia e pe un butoi cu pulbere, războaiele agită geo-politica mondială, datoriile țării sunt în creștere din cauza unor măsuri populiste. Când spui ideile astea, parcă îți vine și să zici, ce, naiba ne apucăm noi să construim stadioane?! Dar sunt și ele bune la imaginea țării. Când le vedem la alții le lăudăm, ia, uite ce bijuterii. La noi doar le comentăm.
Cert e că țara asta are, încă. Multe lipsuri, un sistem degradat de conducere, fără mulți oameni care ai ajuns sus pe inteligența lor, ci mai degrabă introduși în sistem pentru jocurile ascunse și perverse ale politicii. Dar cu asta vom merge mult timp înainte, pentru că mintea precară e imagine de țară.
