TIFF.25 s-a încheiat cu peste 130.000 de participanți și mai mult de 100 de evenimente sold-out. Organizatorii au anunțat deja datele ediției din 2027

Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat la Cluj-Napoca după zece zile de proiecții, concerte și evenimente speciale care au adunat peste 130.000 de spectatori și participanți. TIFF.25, desfășurat între 12 și 21 iunie 2026, a avut peste 100 de evenimente sold-out, iar organizatorii au anunțat că următoarea ediție va avea loc între 11 și 21 iunie 2027.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a tras linie după ediția aniversară din acest an, una dintre cele mai ample de până acum. Timp de zece zile, Clujul a găzduit proiecții de film, concerte, întâlniri cu invitați internaționali, evenimente speciale și programe dedicate industriei, într-o ediție care a reconfirmat statutul TIFF drept cel mai important festival de film din România.

Potrivit organizatorilor, TIFF.25 a adus la Cluj peste 130.000 de spectatori și participanți, iar mai mult de 100 de evenimente din program au fost sold-out.

🗞️ Citește și Acestea

„3 zile în septembrie”, cel mai vizionat film al ediției

Printre cele mai urmărite titluri din program s-a aflat „3 zile în septembrie”, în regia lui Tudor Giurgiu, care a adunat 4.000 de spectatori. Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai vizionate filme s-au aflat „Crima de la etajul 3” („Bazaar, Murder in the Building”), regizat de Rémi Bezançon, cu 3.200 de spectatori, și clasicul „Unora le place jazzul” („Some Like it Hot”), de Billy Wilder, urmărit de 3.000 de persoane.

În topul preferințelor publicului s-au mai regăsit „Ultimul viking” de Anders Thomas Jensen și „Delta sălbatică” de Dan Dinu, cu câte 2.800 de spectatori fiecare, urmate de „Lucruri nespuse” de Gabriele Muccino (2.400) și „Gerul morții” de Brian Kirk (2.000).

De asemenea, „Găina” de György Pálfi și „Crăciun amar” de Pedro Almodóvar au adunat câte 1.800 de spectatori, în timp ce „Strada Málaga” de Maryam Touzani a fost văzut de 1.700 de persoane, iar „Jurnalul unei cameriste” de Radu Jude, de 1.600. Clasamentul este completat de „Aici mă simt acasă” de Gábor Holtai, cu 1.200 de spectatori, și de „Lionel” de Carlos Saiz, cu 1.000.

Invitați internaționali și nume importante ale cinematografiei

Ediția aniversară a adus la Cluj o serie de invitați speciali din lumea filmului. Printre aceștia s-au numărat actrița italiană Ornella Muti, actorul irlandez Aidan Gillen, cunoscut din producții precum Game of Thrones, The Wire și Peaky Blinders, regizorul britanic Ben Wheatley, actorul Sam Riley, producătorul polonez Roman Gutek, actrițele Alexandra Maria Lara și Anda Onesa, dar și regizorul Corneliu Porumboiu.

Lor li s-au alăturat sute de regizori, producători, actori, scenariști și profesioniști ai industriei cinematografice, prezenți la proiecții, întâlniri cu publicul și evenimente profesionale.

Momente speciale: de la „Notte Morricone” la Film Food în Livadă

Printre punctele de atracție ale TIFF.25 s-a numărat spectacolul „Notte Morricone”, prezentat de compania Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto. Creat de coregraful spaniol Marcos Morau pe muzica lui Ennio Morricone, reorchestrată de Maurizio Billi, spectacolul a adus pe scenă 16 dansatori într-o producție de dans contemporan inspirată de universul cinematografic al celebrului compozitor italian.

Un alt eveniment cu priză la public a fost Film Food în Livadă, concept care combină gastronomia și cinematografia. Participanții au avut parte de un târg al producătorilor locali, o cină pregătită de chef Adi Hădean și o proiecție a comediei clasice „Aripioară sau picior?” (L’Aile ou la cuisse, r. Claude Zidi), cu Louis de Funès.

Peste 1.000 de profesioniști la RO Days | Industry Events

Pe lângă programul destinat publicului larg, TIFF.25 a inclus și RO Days | Industry Events, platforma profesională a festivalului, care a reunit peste 1.000 de profesioniști din industrie – regizori, producători, distribuitori, agenți de vânzări și reprezentanți ai unor festivaluri și organizații internaționale.

Filmele TIFF ajung online și în alte orașe

O parte dintre filmele prezentate la TIFF.25 vor putea fi urmărite și online. Organizatorii au anunțat că o selecție de scurtmetraje românești din cadrul Zilelor Filmului Românesc va fi disponibilă gratuit pe platforma FestivalScope, iar profesioniștii din domeniu vor avea acces, prin FestivalScope Pro, la o selecție extinsă de titluri din festival.

Totodată, o parte dintre filmele din programul TIFF.25 vor ajunge și în alte orașe din România și din Republica Moldova, în cadrul unor retrospective și ediții locale: TIFF București (9–12 iulie), TIFF Chișinău (24–26 iulie), TIFF Sibiu (30 iulie – 2 august), TIFF Timișoara (17–20 septembrie) și TIFF Oradea (25–27 septembrie).

Organizatorii au anunțat deja că următoarea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 11 și 21 iunie 2027.

Mai multe articole

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme