Țiriac, chemat la Cluj! „Ia și metroul nostru, Nea Ioane, că s-a blocat între promisiuni și hârtii”

Pamfletul de duminca asta. 

După ce și-a suflecat mânecile și a anunțat că e gata să construiască el metroul spre Otopeni cu „câțiva mititei chinezești”, Ion Țiriac a devenit brusc speranța subterană a tuturor românilor. Dar surpriza vine din Ardeal, unde clujenii — renumiți pentru calmul lor — au decis că „destul cu calmul”.

„Alo, nea Ioane, aici Cluj-Napoca, avem o urgență! Nu știm cum să vă zicem… da’ avem și noi un metrou. Adică, un vis de metrou. Adică, un PowerPoint cu niște stații frumoase și multă speranță. Puteți să veniți până aici?”

Țiriac, aflat în toiul pregătirilor pentru plecarea spre Beijing („Îmi iau geanta și mă întorc cu o brigadă de chinezi care ridică blocuri cu o mână și tuneluri cu cealaltă”), a fost surprins de apelul ardelenesc.

🗞️ Citește și Acestea

„Domnule Țiriac, noi avem totul pregătit: terenul e acolo, betoanele nu-s, dar hârtiile sunt groase. Dacă aduceți chinezii, vă dăm și slană, și ceapă, și-un cazan de pălincă. Doar faceți-ne și nouă metroul, că altfel ajungem la muncă mai repede cu sania decât cu troleul.”

Țiriac a răspuns cu aplomb:
„Bine, mă, da’ să știți că dacă mă apuc și la Cluj de metrou, îl termin înainte să vă dați seama că n-ați mai avut nicio ședință de avizare. În 6 luni îl fac. Cu tot cu pereți colorați și stație cu numele meu.”

În tot acest timp, primăria Clujului, aflată într-o eternă dezbatere despre „consultări publice și viziuni europene”, s-a declarat deschisă colaborării, cu o singură condiție: să nu se atingă nimeni de macheta 3D de pe site, că acolo e viitorul.

În concluzie, dacă îl vedem pe Ion Țiriac că apare cu un excavator chinezesc pe Calea Moților, să știți că se sapă! Nu în hârtii, ci în realitate. Metroul nu mai e promisiune, e Țiriac.

P.S. Dacă mai întârzie proiectul, clujenii promit că fac metroul pe sub Sălaj și ies cu el direct la Budapesta.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme