Un tânăr de 21 de ani din localitatea Milaș, județul Bistrița-Năsăud, a murit luni seara, 5 februarie, în urma unui conflict spontan.
Incidentul a avut loc în apropierea unui teren sintetic de fotbal, iar un apel la 112 a alertat autoritățile despre prezența victimei căzute pe teren.
Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat să-i acorde îngrijiri, însă, din păcate, tânărul a fost declarat decedat.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au preluat cazul și au descoperit că agresiunea ar fi avut loc în urma unui conflict între doi tineri de 21 de ani și alte trei persoane.
După comiterea faptei, agresorii au părăsit locul incidentului.
În urma investigațiilor, polițiștii au reușit să-i identifice și să-i rețină pe suspecți: un bărbat de 36 de ani și doi minori, toți din Milaș.
Aceștia au fost conduși la sediul Poliției și au fost audiați, iar ulterior a fost dispusă reținerea lor pentru 24 de ore.
Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, fiind cercetați pentru infracțiunile de omor și lovire sau alte violențe.
Autoritățile continuă să adune dovezi și să stabilească circumstanțele exacte ale acestui caz tragic.