Constantin Popescu, polițistul care a provocat un accident mortal în ianuarie 2022, soldat cu decesul Raisei, o fetiță de 13 ani, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind pronunțată marți de Curtea de Apel București (CAB). Popescu fusese inițial condamnat la închisoare cu suspendare în ianuarie, dar CAB a admis apelurile formulate de procurori și de familia victimei, hotărând ca polițistul să execute pedeapsa în regim de detenție.
„Înlătură dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului Popescu Constantin. Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Popescu Constantin se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen”, se specifică în hotărârea instanței.
De asemenea, Curtea de Apel a decis ca societatea de asigurări City Insurance SA, aflată în faliment, să plătească despăgubiri morale în valoare de 700.000 de euro către părțile civile din dosar.
Accidentul a avut loc pe 13 ianuarie 2022, pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei, când mașina de poliție condusă de Constantin Popescu a lovit două fete aflate pe trecerea de pietoni. Raisa a decedat pe loc, iar cealaltă fată a fost rănită și transportată la spital. Investigațiile procurorilor au arătat că Popescu conducea cu viteză excesivă și nu a acordat prioritate pietonilor. Polițistul, care era încadrat în Poliție din 2017, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


















