Președintele SUA, Donald Trump, ia în considerare schimbări majore ale reglementărilor privind exportul de cipuri de inteligență artificială, în special în ceea ce privește legea adoptată de administrația Biden la începutul anului. Informațiile vin din partea unor surse apropiate discuțiilor, citate de Reuters, care au precizat, sub protecția anonimatului, că „momentan, au loc discuții pe acest subiect, dar intențiile președintelui s-ar putea schimba”, potrivit Reuters.

Legea actuală, care intră în vigoare pe 15 mai 2025, împarte țările lumii în trei categorii, în funcție de nivelul de încredere și de parteneriat strategic cu SUA. Astfel, 17 țări plus Taiwan beneficiază de acces nelimitat la cipuri avansate, circa 120 de state au acces restricționat, iar țările considerate ca prezentând riscuri – precum China, Rusia, Iran și Coreea de Nord – nu pot achiziționa deloc cipuri americane.

Trump vrea să înlocuiască sistemul pe trei niveluri cu licențe negociate bilateral

Donald Trump ar putea elimina sistemul de clasificare actual, introducând un regim global bazat pe licențe negociate între guverne. O astfel de schimbare ar permite Statelor Unite să controleze mai strict distribuția acestor tehnologii sensibile și să le folosească în negocieri internaționale. Noua abordare ar oferi „un avantaj pe piața globală”, susțin sursele Reuters, oferind SUA pârghii comerciale suplimentare în relația cu partenerii externi.

Se reduc pragurile pentru exporturile fără licență

O altă modificare analizată de echipa lui Trump vizează reducerea semnificativă a pragului cantitativ pentru comenzile care nu necesită licență. Conform regulii din timpul administrației Biden, comenzile sub echivalentul a 1.700 de cipuri Nvidia H100 pot fi livrate doar cu notificarea autorităților, fără o licență oficială. Trump ar putea coborî acest plafon la doar 500 de cipuri, ceea ce ar însemna o înăsprire a controalelor și o reducere a livrărilor fără autorizație prealabilă.

Schimbările analizate reflectă o abordare mai restrictivă și mai negociabilă a exportului de tehnologie strategică, într-un context global în care dominația în sectorul AI este tot mai disputată.