Universitatea Cluj își dorește să intre în vacanță cu o victorie. Sâmbătă, de la ora 15:00, formația lui Eugen Neagoe o va înfrunta la Sfântu Gheorghe pe Sepsi. În tur, cu Erik Lincar antrenor, studenții au pierdut cu 0-1 în fața covăsnenilor, după o reușită semnată de Mario Rondon, în minutul 52.
„Este ultimul meci din acest an, unul important pentru noi, pentru că sunt puse în joc trei puncte. Ne dorim foarte mult să câștigăm acest joc [ținând cont că echipa clujeană are doar patru victorii în campionat, ultima în urmă cu cinci etape, 2-1 cu FCSB]. Acestea sunt gândurile noastre în acest moment, acestea vor fi și înaintea jocului. Sigur, întâlnim un adversar bun, un adversar valoros, știm acest lucru, dar, noi am făcut jocuri bune împotriva echipelor clasate foarte bine în campionatul nostru. Suntem pregătiți, am vorbit și astăzi cu băieții înainte de antrenament. Mâine, înainte de antrenament, iarăși vom avea o discuție. Probabil, puțin mai lungă decât astăzi. Ca să știm, și eu, și băieții, ce avem fiecare de făcut la partida de sâmbătă. Așa cum am spus, [vrem] să ieșim cu capul sus. Bineînțeles, e posibil să se întâmple orice, e posibil să facem egal, e posibil să pierdem jocul, dar, dacă atitudinea va fi cea corectă, determinarea, atitudinea [vor fi] la cel mai înalt nivel, atunci nu avem ce să ne reproșăm și putem să plecăm acasă cu fruntea sus, împăcați cu noi înșine. Asta le spun în fiecare zi băieților noștri. Mi-aș dori foarte mult să câștigăm acest joc, în primul rând ca să urcăm în clasament, pentru că nu suntem într-o poziție foarte, foarte bună [locul 14, antepenultimul din Liga 1]. Suporterii [vrem] să plece mulțumiți de la stadion, [adică] oamenii care vor veni să ne susțină la Sfântu Gheorghe. Și atunci, toate lucrurile vor fi mai bune decât în acest moment și pentru noi, și pentru jucători. Altfel va fi vacanța [cu o victorie sâmbătă], pentru că va fi destul de scurtă. Pe 3 ianuarie ne revedem, iar pe 4 plecăm în cantonament în Antalya”, a spus Neagoe la conferința de presă de astăzi.
NEAGOE NU ESTE ÎNGRIJORAT DE FORMA SPORTIVĂ FOARTE BUNĂ A LUI SEPSI
Sepsi (locul 7 în Liga 1) s-a descurcat de minune în ultimele patru etape. Trupa lui Cristiano Bergodi a obținut un egal și a câștigat trei partide la rând. Mai mult, gruparea din Sfântu Gheorghe ocupă locul 3 la numărul de goluri marcate (la egalitate cu CFR Cluj), cu 33 de reușite, fiind depășită doar de FCSB, cu 35 de goluri, și de Farul, cu 41 de goluri. În ceea ce o privește pe „U” Cluj, echipa ardeleană are în continuare penultimul atac din campionat, cu 13 goluri marcate.
„Așa cum am spus, Sepsi este o echipă valoroasă, cu jucători experimentați, jucători valoroși, un antrenor foarte bun, dar, nu mă îngrijorează absolut deloc [forma sportivă a lui Sepsi], pe mine mă îngrijorează problemele noastre, pe care le avem, pentru că avem și noi probleme, inclusiv de efectiv. Sunt jucători cu probleme destul de serioase, așa cum este Ovidiu Bic, care nu va face deplasarea, Filip. A revenit [Plamen] Iliev. Avem destul de multe probleme, dar, sper să trecem cu bine peste toate aceste probleme, de asta suntem [o echipă cu] un lot de 27 de jucători. Cei care intră sâmbătă în teren sper să se ridice la nivelul așteptărilor noastre și, bineînțeles, să aibă o evoluție foarte bună. [Sper] să nu se vadă [în evoluția echipei] absența unor jucători care, până acum, au fost foarte importanți pentru noi. Importanți vor fi și în continuare, dar, acest ultim joc din 2022 vreau să-l tratăm cum trebuie”, a adăugat antrenorul lui „U” Cluj.
ÎN 2019, NEAGOE A SCRIS ISTORIE LA SEPSI
Eugen Neagoe păstrează amintiri plăcute despre adversara din weekend. În perioada 2017-2019, fostul fotbalist al Universității Craiova a ocupat funcția de antrenor al celor de la Sepsi, cu care a reușit o calificare în play-off în al doilea sezon la echipa covăsneană.
„Cred că sunt un antrenor care a pus câteva cărămizi la consolidarea echipei, pentru că echipa era pe penultimul loc [în momentul] când am ajuns la Sfântu Gheorghe. Am reușit, cu ușurință zic eu, să schimbăm lucrurile [în bine], am terminat pe locul 9 în primul an, iar în cel de-al doilea am intrat în play-off. A fost prima dată când s-a întâmplat ca o echipă nou promovată, în al doilea an de Liga 1, să intre în play-off. După aceea, știți că s-a mai întâmplat cu Clinceniul [în 2021], cu FC Argeș [în 2022]. Dar, Sepsi a fost prima care a făcut acest lucru. Sincer, eu sunt mulțumit de ce am realizat la Sfântu Gheorghe, aveam o echipă bună, o echipă puternică. A fost prima dată când Sfântu Gheorghe câștiga împotriva Universității Craiova, împotriva lui Dinamo, împotriva FCSB-ului. Așa că nu pot să fiu decât bucuros să revăd fanii [lui Sepsi], care au fost totdeauna alături de mine și de echipă, în continuare sunt alături de echipă și echipa din Sfântu Gheorghe merită ca fanii să fie alături de ea”, a concluzionat Neagoe.
ACORD CU FCSB. IANIS STOICA VA FI ÎMPRUMUTAT LA „U” CLUJ
Tehnicianul Șepcilor Roșii a reluat discuția legată de transferurile din iarnă, punctând faptul că Ianis Stoica (20 de ani) a bătut palma cu șefii clubului pentru un împrumut până la finalul acestui sezon. Stoica aparține de FCSB, club unde a înscris 7 goluri și a oferit 5 pase decisive în campionatul precedent. Tot Neagoe a sugerat că „U” Cluj va miza pe aducerea unor jucători liberi de contract.
„Ne dorim să arătăm mult mai bine [din ianuarie], să fim mai puternici, dar, astăzi nu aș putea să vă spun la cine vom renunța, ce jucători vor veni, chiar dacă eu am nu o listă, am șapte liste cu jucătorii pe care mi i-aș dori. Dar, în acest moment n-aș putea să vă spun mare lucru, decât [faptul că] Ianis Stoica este jucătorul nostru în proporție de 99%. Nu a fost foarte greu de convins [împrumutul lui Stoica fiind dorit de mai mult timp]. El a avut și alte oferte, din străinătate, cărora patronul FCSB-ului [George Becali] nu le-a dat curs, din ce știu eu. Iar, din acest moment a semnat cu noi. Din ianuarie se va prezenta la pregătire. Nu am discutat cu președintele [Radu Constantea, care a fost văzut astăzi pe holurile stadionului Cluj Arena] dacă putem să și plătim [adică să se facă transferuri pe bani], nu știu dacă suntem în poziția aceasta [la nivel financiar], dar, vom face tot ce depinde de noi ca să întărim echipa”, a anunțat Neagoe.
NEAGOE SE GÂNDEȘTE SERIOS SĂ RĂMÂNĂ LA „U”, DAR TOT LASĂ UN SEMN DE ÎNTREBARE
În final, antrenorul de 55 de ani a vorbit și despre viitorul său. Din cuvintele lui Neagoe, reiese faptul că pune pe primul loc varianta de a rămâne la Universitatea Cluj. Drept dovadă, astăzi a vorbit destul de mult despre ce planuri are cu formația ardeleană după Sărbători. Însă, tot din discursul de astăzi, mai reiese că fostul secund de la echipa națională nici nu exclude definitiv posibilitatea de a prelua un alt club. După cum se știe, Neagoe este luat în calcul de Universitatea Craiova pentru postul lăsat liber de Mirel Rădoi. La începutul lunii noiembrie, Neagoe a mai fost dorit la FCSB, chiar după ce Universitatea Cluj s-a impus cu 2-1 în fața roș-albaștrilor.
„Da, a fost o discuție și cu FCSB, nu pot să vă ascund acest lucru. S-a scris în presă, chiar dacă eu nu am ieșit și nu-mi place să fac lucrul acesta, să ies, să arăt ce oferte sau discuții am avut, nu mi-a plăcut niciodată lucrul acesta. Da, sunt la „U” Cluj, am discutat cu băieții, am făcut programul, pe 3 ianuarie ne vom revedea, pe 4 vom pleca în cantonament [până pe] 14 ianuarie. În acest moment, chiar nu pot să vorbesc de o altă echipă pentru că sunt la „U” Cluj. De la Craiova mă sună foarte multă lume, pentru că sunt din Craiova. Acum, sigur, nu știu care este ierarhia în club la Universitatea Craiova, dar, sincer, nu pot și nu-mi permit să vorbesc în acest moment de Universitatea Craiova.” Eugen Neagoe, antrenor „U” Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.