Un bărbat din Sibiu a fost arestat după ce a fost prins ca avea sere cu canabis

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost descoperit că a cultivat canabis în sere, având intenția de a-l comercializa consumatorilor din județul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu (IPJ Sibiu).

„La data de 07.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2024, acesta a înființat și dezvoltat o cultură de canabis, în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Sibiu. (…) La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează DIICOT într-un comunicat de presă.

„În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate din două sere (situate în curtea imobilului), 43 plante canabis (în diverse stadii de dezvoltare) cu o greutate de aproximativ 25 de kilograme, mai multe recipiente din sticlă și plastic conținând un kilogram muguri de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, un cântar electronic de precizie și mai multe grindere,” se mai arată în comunicat.

🗞️ Citește și Acestea

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme