Fostul premier Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, critică dur actuala guvernare pentru situația economică a țării. Într-o declarație publică, Ponta avertizează că, în doar două luni din 2025, deficitul bugetar a ajuns la 6 miliarde de euro, în ciuda creșterii taxelor și înghețării pensiilor și alocațiilor.
„Până la alegerile prezidențiale din mai, România va acumula datorii de 15 miliarde de euro doar în acest an, la care se adaugă dobânzile! Toate acestea vin peste cele 200 de miliarde de euro acumulate în mandatele lui Klaus Iohannis”, a declarat Ponta.
Fostul prim-ministru acuză liderii politici de la guvernare că duc țara spre faliment și susține că soluția este o relansare economică fermă.
„Ca președinte, voi opri acest dezastru bugetar, așa cum am făcut și în perioada în care am condus Guvernul. România trebuie pusă pe primul loc, nu interesele politicienilor care ne-au sărăcit și ne-au vândut străinilor!”, a transmis candidatul independent.
Ponta critică și partidele de la putere, despre care spune că sunt mai preocupate să își impună „marionetele” în funcții-cheie, în loc să se ocupe de bunăstarea cetățenilor. „Românii sunt cei care plătesc factura pentru aceste decizii dezastruoase!”, a subliniat el.
Victor Ponta își construiește campania electorală pe un discurs puternic împotriva actualei clase politice, promițând măsuri economice care să readucă stabilitatea financiară a țării.
Rămâne de văzut cât de mult va reuși să atragă voturile românilor dezamăgiți de actuala situație economică.


















