La peste o săptămână de când venirea sa la CFR Cluj a fost anunțată oficial, Anton Maglica (31 de ani) a oferit primele reacții în calitate de atacant al campioanei României.
Jucătorul a cărui carieră a fost analizată în amănunt de Cluj Live, într-un material publicat pe 5 ianuarie 2023, vrea să marcheze cât mai des pentru feroviari, așa cum o făcea în țara natală, Croația, în fotbalul cipriot ori în cel chinez. Amintim că Maglica a realizat de 18 ori dubla și de trei ori hat-trickul de când evoluează la seniori.
”Urmăream Clujul de dinainte (să vină la echipa lui Dan Petrescu – n. red.). Știu că joacă majoritatea timpului în Europa și sunt campioni aici. Voiam să ajut echipa să își atingă obiectivele și, de asemenea, să mă ajute pe mine să îmi ating obiectivele mele (aici explică de ce a acceptat oferta echipei din Gruia – n. red.). Obiectivele mele (la CFR – n. red.) sunt să câștig campionatul, în Europa să ajung cât mai departe posibil și să ajut echipa să câștige ușor meciurile. Dacă este posibil, îmi doresc să marchez 20 de goluri, dar, cred că este puțin dificil. Dar, și dacă marchez 10 goluri (în a doua parte a sezonului actual – n. red.) ar fi frumos. Pe moment, îmi doresc să fiu sănătos și să câștigăm meciurile care vin”, a declarat Maglica într-un interviu acordat canalului de youtube al formației ardelene.

MAGLICA: ”CFR ARE ȘANSE BUNE CU LAZIO”
Maglica a avut o experiență cu Lazio, adversara clujenilor din dubla pentru accederea în optimile Conference League, care va avea loc în luna următoare. În sezonul 2018/2019, pe când juca la Apollon Limassol, s-a duelat de două ori cu italienii în grupele Europa League. Un meci l-a câștigat gruparea cipriotă, scor 2-0, iar altul rivala lui AS Roma, scor 2-1. Tot în acea grupă, Maglica a înscris de două ori împotriva lui Olympique Marseille (formație care, în urmă cu mai multe luni, juca în finala competiției), pe care Apollon a învins-o cu 3-1. Tot în stagiunea respectivă, noul atacant din Gruia a înscris cele mai multe goluri (7) și a strâns cele mai multe apariții în cupele europene (13).
”Va fi un meci dificil, deoarece Lazio este o echipă foarte bună, și o dovedește și în Italia. Dar, cred că și CFR are șanse bune, așa că vom vedea, va fi un meci bun.” Anton Maglica, CFR Cluj
Foto sus: CFR Cluj, în cantonamentul de iarnă din Spania / sursă: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















