Peste 300 de clujeni s-au întâlnit marți, 23 iulie, cu președintele AUR, George Simion, pentru a semna contractele de înscriere în Planul de construire de locuințe la prețuri de 500-600 euro/mp.
Simion a explicat că locuințele complet utilate vor fi construite în cartiere noi dotate cu școli, grădinițe și spitale, la prețuri de 35.000 de euro pentru apartamente cu 2 camere, 50.000 de euro pentru apartamente cu 3 camere și 75.000 de euro pentru apartamente cu 4 camere, toate fără dobândă.
„În calitate de președinte și cu un Guvern AUR, putem realiza până la 100.000 de apartamente pe an. Această idee este aplicată și în Marea Britanie, unde noul Guvern laburist a anunțat construirea a 1,5 milioane de apartamente sociale în următorii cinci ani. Planul nostru nu doar sprijină românii să devină proprietari, ci și contribuie la sistematizarea cartierelor noi, rezolvarea problemelor legate de imobilele cu risc seismic ridicat, traficul și poluarea, precum și la relansarea economică. Am conceput acest program pentru a construi locuințe la prețuri de producție, astfel încât majoritatea banilor să rămână în țară”, a declarat liderul AUR.


















