Europarlamentarul PNL Daniel Buda se arată revoltat de modul în care autoritățile de la București au gestionat situația câinilor maidanezi, după ce o femeie a fost ucisă de o haită. El atrage atenția că astfel de momente se pot repeta oricând.
Daniel Buda a vorbit, în emisiunea Ediția de seară, realizată de Dinu Criste la Cluj Live, despre problemele pe care le au instituțiile de la Bruxelles. Există și momente în care unii oficiali nu sunt ancorați 100% în realitate, transmite liberalul. „Avem proiecte desprinse de realitățile din teren (…). Am avut niște abordări de te lua râsul, cum e cazul urșilor”, a spus Buda. În acest context a dat și exemplul cazului trist din țară, în care o femeie a fost ucisă de câini în București. „Mi se pare inadmisibil în România anului 2023 să avem o situație în care o femeie este mușcată de câini, iar după o săptămână să mai stau să prind câinii cu hingherii. Avem la îndemână alte mecanisme prin care să-i prinzi pe acei câini. I-am lăsat mai departe în libertate, ca să omoare pe altcineva?
E o lentoare din punct de vedere al instituțiilor abilitate. I-aș fi dat afară în două secunde și jumătate pe cei care se ocupă de asta!
Ca să înțelegem că și noi în țara noastră avem oameni desprinși de realitate. Nu poți după șapte zile să spui că am prins un câine din cei opt care au omorât-o pe biata femeie”, a precizat Daniel Buda.
Autopsia a relevat că victima atacată de câini avea multiple mușcături, secționarea arterei femurale fiind principala cauză a decesului. Un număr de 88 de câini au fost ridicaţi din Bucureşti în perioada 21-30 ianuarie, iar 54 dintre aceştia au fost capturaţi de pe câmpul din zona Lacul Morii şi de pe străzile adiacente, transmite Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti (ASPA).
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















