VIDEO – Deal “mutat” de constructor la Autostrada Transilvania: lucrări de amploare pe șantier

Două porțiuni din autostrada Transilvania, de aproape 42 de km, dau bătăi de cap constructorilor.

Este vorba dspre zona Zimbor, limita dintre cele două loturi ale companiei UMB, constructorul român. Practic un deal întreg este săpat și consolidat pentru a face loc autostrăzii, informează Hotnews.ro.

Lucrările executate sunt impresionante, dincolo de numeroasele poduri și viaducte. UMB lucrează intens la amenajarea dealului Zimbor acolo unde trebuie realizat un debleu major (gaură/săpătură) pe unde să treacă autostrada.

🗞️ Citește și Acestea

Pentru a susține această mega-săpătură în deal, UMB trebuie să realizeze mai multe ziduri de susținere și 15 berme (platforme/trepte mai late amenajate pe taluzuri pentru a le mări stabilitatea).

Compania menționată lucrează în prezent pe Autostrada Transilvania A3 în zona Cluj-Sălaj la circa 42 de kilometri de autostradă, practic prima autostradă prinsă la finanțare prin PNRR.

Pe tronsonul de la Zimbor la Poarta Sălajului (circa 12 km), UMB a început lucrările efective în vara lui 2022, iar în prezent stadiul fizic al proiectului a depășit 30%.

Inițial, contractul semnat în iulie 2020 presupunea 12 luni pentru proiectare și alte 24 de luni pentru execuție – cu alte cuvinte ar fi trebuit să fie gata chiar din acest an, din 2023. Cu toate acestea, proiectarea a început cu aproape un an mai târziu din cauze birocratice, iar alte tergiversări din partea statului au făcut practic ca proiectul să fie în întârziere față de datele anunțate inițial, arată sursa citată.

Astfel, termenul actual pentru finalizarea proiectului este finalul anului 2025.

La Nădășelu – Zimbor se lucrează încă din primele zile din 2021, dar au fost și probleme: pe anumite porțiuni au început să aibă loc alunecări massive de teren, iar lucrările au fost sistate. Pentru aceste lucrări, însă, CNAIR scoate o licitație separată pentru proiectare și lucrări. Toate întârzierile au împins și aici finalizarea tronsonului undeva spre 2025.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme