VIDEO | Europarlamentarul Daniel Buda îi încurajează pe tineri să acceseze fonduri europene: “Avem foarte mulți bani!”

Partidul Popular European a organizat, la Bruxelles, al nouălea congres, unde au fost prezentate 13 proiecte elaborate de fermieri tineri din UE.
Și România a fost reprezentată de mai mulți tineri, iar unii dintre ei au avut o discuție și cu europarlamentarul Daniel Buda, care îi încurajează pe aceștia să acceseze cât mai multe fonduri europene: „Avem bani europeni foarte mulți și cu siguranță sectorul agricol poate să aibă viitor. Dacă îți dorești ceva poți să reușești până la urmă. Sigur, avem multă birocrație, dar poți să reușești până la urmă”, e principalul mesaj transmis de Buda, atât tinerilor care vor să-și construiască o carieră în agricultură, cât și altor tineri antreprenori.
Europarlamentarul susține că autoritățile de la București au o mare problemă, cel puțin în sectorul agricol.

CITESTE SI: VIDEO | Europarlamentarul Daniel Buda a identificat o problemă structurală în UE: “Aceste fonduri nu sunt prea cunoscute de autorități” 

„I-am întâlnit când am fost la un târg în Jucu. Își vindeaun produsele din propria femă. Am fost foarte impresionat de faptul că Maria este asistentă medicală și își vindea propria producție. Ea a accesat fondurile europene, prin programul tânărul fermier. Ea încerca practic să facă și o activitate agricolă. Iar David mi-a zis la început că vrea să crească animale.
Autoritățile din România au o problemă: nu permit tinerilor, cum este Maria, să acceseze și alte proiecte europene, până nu-și finalizează proiectul. Ori am avut discuții cu tineri fermieri care mi-au spus că și-au dezvoltat afacerea și vor să acceseze și alte fonduri, dar nu puteau pentru că nu și-au terminat la tânărul fermier. Ori eu cred că autoritățile din România trebuie să fie proactive și să ofere posibilitatea celor care au performat să obțină alte fonduri”, a concluzionat Daniel Buda.

🗞️ Citește și Acestea

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme