Aflat în cantonamentul de vară din Slovenia, Daniel Popa a vorbit, în cadrul unui interviu difuzat pe canalul de youtube al Universității Cluj, despre obiectivele pe care le are în următorul sezon, dar a explicat și motivele care au stat la baza transferului său în Ardeal.
● Atacantul care a înscris 10 goluri pentru Chindia în stagiunea 2022/2023 a dat dovadă de modestie când a fost întrebat de câte ori și-a propus să marcheze în următorul sezon. Pentru Daniel Popa, primordial e să-și ajute noua formație să câștige cât mai multe jocuri decât să atingă un anumit record la nivelul performanțelor individuale.
● Factorii care l-au determinat să semneze cu Șepcile Roșii au fost suporterii (pe care îi apreciază încă dinainte de a fi jucătorul Universității), conducerea, dar și doi dintre colegii lui, Ioan Filip și Dan Nistor. Cei doi i-au mai fost coechipieri la Dinamo. Mai mult, Filip e nașul atacantului, în timp ce Nistor l-a contactat pe jucător încă din perioada când era sub contract cu Chindia pentru a-l sfătui să vină la „U” Cluj.
● Legat de calitățile sale, Daniel Popa se consideră un fotbalist puternic și puțin rapid.
● Popa a mai spus că își dorește să debuteze cu o victorie la primul meci oficial pe Cluj Arena. Tot atunci speră să și marcheze.
Foto: Facebook / FC Universitatea Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















