vineri, decembrie 13, 2024

VIDEO | Neagoe e încântat după calificarea lui ”U” Cluj în sferturile Cupei, dar nu se mulțumește cu atât: ”Vom face tot ce depinde de noi ca să ajungem în semifinale” + Antrenorul, deranjat de cum a arătat gazonul de pe Cluj Arena la meciul cu Rapid: ”Trebuie lăudați oamenii care se ocupă de el. Este rușinos”

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

”U” Cluj a reușit să ajungă în sferturile Cupei României. Aseară, studenții au remizat acasă cu Rapid, scor 0-0, și au încheiat grupa C pe locul secund, grupă din care s-a mai calificat rivala CFR, de pe prima poziție.

Bilanțul echipei lui Eugen Neagoe a fost unul pozitiv, și anume două remize (1-1 cu CFR Cluj, 0-0 cu Rapid) plus o victorie (4-0 cu Alexandria). În faza următoare a competiției, Șepcile Roșii se vor duela cu Hermannstadt.

Neagoe recunoaște că ar vrea să ajungă și mai sus în Cupa României alături de formația sa, mai exact în semifinale. Totuși, până la următorul joc din Cupă, antrenorul lui ”U” Cluj își dorește neapărat o redresare a clubului în campionat, unde ocupă locul 14 și unde a pierdut două partide în ultimele trei etape (0-1 cu Universitatea Craiova și 0-2 cu Petrolul Ploiești). Duminică, Universitatea speră să simtă din nou gustul victoriei în Liga 1, în confruntarea de acasă cu UTA Arad, care va începe la ora 14:30.

”Da, a fost un joc de luptă, de bătaie. Chiar dacă am întâlnit o echipă foarte bună, foarte valoroasă. Când am fost repartizați în grupa aceasta, știți foarte bine ce adversari aveam în grupă, noi am plecat cu șansa a patra. Pentru că erau Farul Constanța, CFR Cluj și Rapid București, echipele cu șanse mari, cu siguranță și-au dorit să meargă mai departe, sunt convins, și cei de la Rapid, și cei de la Farul. A fost foarte bine, până la urmă, cum s-a terminat pentru noi. Am reușit să mergem mai departe, chiar dacă am întâlnit echipe foarte bune. Am jucat contra CFR-ului, contra Rapidului în această seară și a mai fost acel joc de la Turnu Măgurele cu Alexandria. Am obținut 5 puncte și, până la urmă, am ajuns acolo unde ne doream, chiar dacă în această seară nu a fost un joc spectaculos. Nici nu prea avea cum să fie spectaculos. Dar, noi am fost echipa mai periculoasă, am avut ocazii mai mari. Cei de la Rapid, din ce îmi aduc aminte, nu au avut nicio ocazie. Poate un șut, așa, pe lângă poartă, în rest, nu-mi aduc aminte să fi avut Gorcea (portarul lui ”U” Cluj – n. red.) vreo intervenție fenomenală. Sincer, dacă vorbim doar de cupă, i-am felicitat pe băieți pentru că am reușit să mergem mai departe, dintr-o grupă foarte grea, probabil a fost cea mai grea grupă în care puteam să ajungem noi. Chiar merită felicitări. Dar, acum nu mă gândesc la ce va urma, știu că vom juca cu Hermannstadt (în sferturi – n. red.), următorul nostru adversar, ne dorim să ajungem în semifinale, vom face tot ce depinde de noi să ajungem acolo. Acum, nu știu cum vor aborda celelalte competitoare cupa, dar, dacă au ajuns până aici, cu siguranță (echipele – n. red.) care au mers și merg mai departe, inclusiv cele două de mâine (azi, de la ora 20:00, sunt programate meciurile Oțelul Galați – Gloria Buzău, Mioveni – UTA Arad și FC Botoșani – FCSB – n. red.) vor dori să câștige cupa. Nu vă ascund că și eu vreau să mergem mai departe. Dar, acest moment a trecut, i-am felicitat pe băieți, mâine dimineață avem antrenament la ora 11:00. Trebuie să ne refacem cât mai rapid, să ne odihnim foarte bine, pentru că duminică ne așteaptă iarăși un joc foarte important și trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere”, a declarat Neagoe la conferința de presă de la finalul meciului cu Rapid.

NEAGOE, FOARTE SUPĂRAT DUPĂ CE A VĂZUT ÎN CE STARE ESTE GAZONUL DE PE CLUJ ARENA. NICI TERENUL DE ANTRENAMENT NU ARATĂ MAI BINE: ”ESTE CA ÎN URMĂ CU 30 DE ANI!”

Dacă rezultatul de aseară l-a mulțumit pe antrenorul Universității Cluj, starea gazonului, în schimb, l-a scos din sărite. Eugen Neagoe a criticat în termeni duri calitatea terenului de pe Cluj Arena, dar și a celui unde se antrenează în prezent jucătorii săi.

”Terenul v-a plăcut, nu? Gazonul a fost foarte frumos. Trebuie lăudați oamenii care se ocupă de el. Cum noi merităm să fim lăudați când pierdem. E jenant, sincer. V-am spus lucrul acesta. Pe un stadion așa frumos să fie gazonul acesta pe el. Deci, nimeni nu a intrat pe el (se referă la echipa ”U” Cluj – n. red.) de la meciul amical cu Hermannstadt (din 23 noiembrie 2022 – n. red.). Nici măcar să-l vadă, de curiozitate. Dar, în rest, oamenii care se ocupă (de gazon – n. red.), de fapt nu se ocupă. Dar, mă rog, nu am ce să fac, nu am cum să schimb gazonul, sincer, este așa o pată pentru oraș. Clujul este un oraș superb, probabil este al doilea oraș din țară după București. Este rușinos să joci pe un asemenea gazon în 2022. Toate echipele, inclusiv FC Voluntari, am văzut că și-au schimbat gazonul. Acum, Rapidul își schimbă gazonul, pe un stadion nou. Noi îl schimbăm peste 7 ani. Dar, după aceea vrem să facem fotbal, avem pretenții. Cei de la Rapid îmi spuneau că <<O să aveți mari probleme acasă cu echipele care vin, se închid (în apărare – n. red.), nu poți să le desfaci, nu poți să pasezi>>. Dar, nu interesează pe nimeni. După aceea, domnule, noi nu avem rezultate. Păi ca să avem rezultate trebuie să facem și terenul acela de antrenament, pentru că este mocirlă acolo, ne antrenăm ca în urmă cu 30 de ani. Eu am prins terenuri de genul acesta când ne antrenam, dar erau alte vremuri, acum suntem în 2022, imediat vine 2023. Intrăm și acum în Schengen. Suntem foarte aproape. Până atunci, probabil vom schimba și noi gazonul. Gazonul a fost, sincer, foarte, foarte greu. Nu spun foarte prost, dar l-ați văzut. O mocirlă, orezărie, ceva de genul acesta a fost. Nu exagerez cu absolut nimic. Probabil va fi și mai greu duminică, contra celor de la UTA, pentru că, din ce am urmărit eu la prognoză (prognoza meteo – n. red.), va ploua în zilele următoare. Și atunci, cu siguranță va fi mai rău decât acum, iar dacă nimeni nu se va ocupa de el, până la ora jocului, vă dați seama că nu se va îndrepta absolut nimic. Deci, cu siguranță nu va intra cineva. Eu, de când am venit (la ”U” Cluj), prin august, nu am văzut pe nimeni să vină pe teren (se referă la oamenii care se ocupă cu întreținerea suprafeței de joc – n. red.), cu mașini, sincer, nu am văzut pe absolut nimeni, niciodată. Și nici nu ne antrenăm aici. Nu ne antrenăm aici, noi doar jucăm aici. Dar, mergem mai departe.” Eugen Neagoe, antrenor Universitatea Cluj

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.