luni, decembrie 9, 2024
ROMANIAVIDEO | Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open: "Rugăm autoritățile să fie...

VIDEO | Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open: „Rugăm autoritățile să fie cerebrale privind măsurile pe care le impun pentru organizarea competițiilor sportive.”

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

Dezastru pentru organizatorii turneului WTA de la Cluj după ce autoritățile centrale interzic de luni participarea românilor la competițiile sportive, inclusiv pentru cei care sunt vaccinați ori au trecut prin boală și pot face dovda printr-un certificat verde.

„Am reușit să pregătim cel mai puternic turneu WTA organizat vreodată în România, cu jucătoare de top mondial pe care publicul românesc nu a avut niciodată șansa să îl vadă live, decât la competiții în afara țării. Este un eveniment de interes internațional, în care am investit enorm și la care am lucrat cu sufletul.

Rugăm autoritățile să fie cerebrale privind măsurile pe care le impun pentru organizarea competițiilor sportive. Considerăm că interzicerea accesului populației vaccinate la astfel de evenimente sportive ar fi o lovitură gravă dată organizatorilor de evenimente sportive care sunt deja în derulare și reprezintă o campanie anti-vaccinare. Practic, înțelegem că persoanele vaccinate nu au niciun beneficiu, iar astfel de măsuri nu încurajează sub nicio formă promovarea vaccinării în rândul populației.

Noi am luat absolut toate măsurile de siguranță necesare și suplimentare. Capacitatea sălii a fost redusă de la 10.000 de locuri, la 1.500 de locuri pe zi, tocmai pentru a respecta legea și măsurile de siguranță. Am comunicat din start că fiecare spectator trebuie să stea la o distanță de un scaun unul față u de celălalt, iar copii mai mici de 12 ani nu au acces în sală. Nu mai vorbim de faptul că întreg staff-ul și toate persoanele implicate în organizarea și desfășurarea turneului au schema completă de vaccinare și sunt testate. Toate conferințele de presă vor avea loc online, iar jucătoarele nu vor intra în contact direct cu publicul sau reprezentanții media. Am făcut în 2 zile 300 de teste și nicio persoană cu factor de risc nu va intra în zona de desfășurarea a evenimentului.

În ultimele două săptămâni am vândut bilete respectând întru totul legea, doar persoanelor vaccinate și care dețin certificatul verde. Aproape toate biletele sunt vândute.

Implementarea unor măsuri restrictive care interzic accesul publicului la turneu înseamnă o puternică lovitură financiară pentru noi, ca organizatori. Am investit suplimentar sume mari de bani pentru a asigura măsurile de siguranță în contextul pandemiei. Dar nu doar asta ne doare. Am pregătit o mulțime de activități și momente surpriză pentru public pentru a ajuta oamenii să dezvolte un apetit pentru sport și educație sportivă. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate jucătoarele îți doresc să joace într-o sală în care să aibă alături fanii.” – a declarat Ciorcilă

Autoritățile locale sunt alături de noi și înțeleg importanța acestui eveniment, însă avem nevoie și de colaborarea autorităților centrale.