Premierul României este sfătuit să aibă încredere în clujeanul Mircea Abrudean, noul Secretar General al Guvernului. „Cu siguranță va face diferența și își va aduce aportul”, transmite Maria Forna, consilier județean PNL.
Maria Forna a detaliat că tranziția guvernamentală de la echipa PNL la cea a PSD a necesitat unele dezbateri.
„Tranziția de la o echipă la altă echipă (a fost vorba de acea perioadă de rotație, care impune discuții, dezbateri), ba mai mult protocolul nu a fost respectat în totalitate.
Secretarul general al Guvernului în perioada domnului Nicolae Ciucă a fost domnul Neacșu, de la PSD. Protocolul a prevăzut ca în cazul rotativei poziția să revină la Partidul Național Liberal. Eu când am spus că acel protocol nu a fost respectat în totalitate m-am referit inclusiv la cazul unor ministere: cel al Transporturilor, care a fost păstrat tot de către PSD”, a spus Maria Forna, consilier județean PNL, la emisiunea Transilvania la raport, difuzată de Cluj Live.
Maria Forna: „Mircea Abrudean este omul potrivit la locul potrivit”
„Mă bucur foarte mult pentru Mircea Aburdean. Este colegul nostru de la Cluj, fiind prim-vicepreședinte la nivel județean în cadrul PNL. E un adevărat profesionist. A ajutat nu doar autoritățile publice locale, indiferent de culoarea politică, dar și primari și aleși locali în întreaga țară. Este omul potrivit la locul potrivit.
Chiar dacă domnul Marcel Ciolacu își asumă acea declarație că nu poate colabora cu Mircea Abrudean, sunt convinsă că Mircea, prin profesionalismul de care a dat dovadă, indiferent de poziția ocupată până acum, cu siguranță va face diferența și își va aduce aportul pentru o guvernare responsabilă. Întreeaga organizație PNL Cluj este alături de el. Este o poziție pe care PNL Cluj, pentru perfomanțele electorale avute, o merită. Îi doresc mult succes!”, a concluzionat Maria Forna, la Cluj Live.
Clujeanul Mircea Abrudean a fost numit luni Secretar General al Guvernului. Premierul a fost de acord cu numirea, în urma unei ședințe în cadrul coaliției de guvernare. Decizia vine în contextul în care Abrudean nu a fost inițial dorit de PSD, care invocau anumite avize negative din partea serviciilor secrete.


















