O persoană din Cluj a predat procurorilor sume mari de bani care ar putea proveni din traficul de droguri.
„La data de 03.10.2023, în continuarea cercetărilor efectuate în cauza având ca obiect infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc reținute în sarcina a trei inculpați (în prezent arestați preventiv), în urma investigațiilor aprofundate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Cluj.
Cu această ocazie persoana percheziționată (membră de familie a unuia dintre inculpați) a predat în mod voluntar organelor de urmărire penală sumele de 211.980 lei și 12.460 euro, bani cu privire la care există bănuiala rezonabilă că provin din săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri.
De asemenea, a instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui cont bancar în care se află suma de 27.500 lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT, într-un comunicat.


















