Proiectul metroului merge mai departe la Cluj, dă asigurări viceprimarul Dan Tarcea, în contextul în care licitația a fost contestată. „Dacă instituțiile statului decid altfel, se face în consecință. O să procedăm în consecință”, a afirmat Dan Tarcea, în emisiunea Transilvania la raport, realizată de Dinu Criste, la Cluj Live. Viceprimarul a făcut referiri și la cei care au contestat acest proiect grandios al administrației Emil Boc.
„Cred în acest proiect, astfel încât să putem să venim cu cât mai multe investiții. Există o contestație. (…) Instituțiile statului să-și facă datoria. Așteptăm rezultatul, după care o să putem să megem mai departe. Eu sunt convins că dacă ar fi fost câștigători invers s-ar fi găsit anumite componente în partea cealaltă. În momentul în care în caietul de sarcini vine și spune că trebuie să îndeplinești condiția 1, 2, 3, 4, 5 și tu nu ai îndeplinit, atunci ce să facă? Dacă ai știut, dacă o companie de genul acesta nu a putut să-și traducă trei elemente ne punem semne de întrebare, cel puțin teoretice. De aceea Comisia a fost independentă, au fost și experți internaționali care au ajutat la evaluarea acestor oferte, pentru că discutăm de oferte mari și complexe. Comisia a decis. Dacă instituțiile statului decid altfel, se face în consecință. O să procedăm în consecință”, a spus Dan Tarcea.
„Da, a exsitat opoziție la proiectul metroului. Mulți s-au opus, că soluția nu ar fi viabilă. Este singura soluție viabilă. Unii au spus că trebuie să facem tramvai, alții că trebuie să facem tot felul de alte propuneri. Au fost analizate prin studiul de fezabilitate toate aceste elemente. Tramvaiul a ieșit pe locul cinci, adică pe ultimul loc ca și soluție. Nu are capacitate și ar trebui să fie o coloană de tramvai din Florești până la gară, deci am rupe orașul în două. Am rupe o bandă de circulație. Ar fi fost mai ușor, dar nu e o soluție viabilă.
Drumul dintre Cluj și Florești e cel mai aglomerat din România. Peste 75.000 de mașini îl tranzitează zilnic. Soluția este metroul, ca să facă față. Tramvaiul nu era o soluție.
Sunt 21 de km de metrou. O să fie etapizat, din capătul Floreștiului – de la intrarea în Florești – o linie va merge până în Sopor, iar cea de-a doua linie până pe Bulevardul Muncii, apoi spitalul regional.
Evident că acest metrou nu se face peste noapte”, a concluzionat Dan Tarcea.


















