Vine ziua înscăunării

Albă e Casa de la Washington, ca VAR-ul. Iar Trump va fi un fel de arbitru VAR în meciurile cu economia, cu războaiele și cu lumea pornită pe o linie a răutății, greu de stăvilit. Oare e Trump ce trebuie?

În primul și în primul rând, e Donald Trump și atât. Pentru că deciziile pe care le va lua vor fi votate. Și atât. Față de precedentul mandat, Trump are în spate și parlamentul republican, pe care atunci nu l-a avut. Va fi altfel. Acesta îl susține, va vota cu ideile lui Trump, nu-i va pune atât de multe piedici.

Ce impact va avea instalarea lui Trump asupra României? Aici sunt multe aspecte de discutat. Poate cel mai important e războiul din Ucraina, aflat la graniță. Oprirea lui va avea, dacă Trump se ține de promisiunea electorală, un impact economic și social uriaș.

🗞️ Citește și Acestea

România va pune umărul la reconstrucția Ucrainei, iar asta înseamnă bani frumoși care se vor învârti și în economia noastră. Dar mai e mult până departe.

Deocamdată, planul lui Trump e să mărească serios contribuția statelor din NATO. Dacă această contribuție va ajunge la 5% din PIB, va fi rău pentru România, aflată într-o degringoladă financiară, cu un deficit uriaș și cu datorii pe măsură. În anii trecuți, România n-a dat nici 3% din PIB spre NATO, iar 5% e aproape dublu. Creșterea ne va lovi ca un topor în moalele capului, dar nu prea vom avea de ales, mai ales că ne aflăm la doi pași de zona de conflict și, în același timp, aproape de granița cu Rusia mare, visată de Putin.

O altă parte rea este UE, o Uniune care pare ca un junghi pentru Trump. De desființat, nu va putea s-o desființeze, dar va lucra cu toate mijloacele s-o destabilizeze. Economic, Trump n-o vede bine, e ca o căpușă în calea dezvoltării Americii.

UE impune mersul pe cel mai dezvoltat continent, iar SUA se teme să nu îi ia și mai mult din procentele de comerț cu state precum China. Legăturile UE cu China încă sunt strânse, se vor mai limita odată cu creșterea taxelor, dar tot vor rămâne solide. China nu e neapărat un dușman pentru SUA, dar interesul poartă fesul și ține de cald.

Da, instalarea lui Trump poate avea un impact major asupra României, nu neapărat din punct de vedere al prieteniei noastre cu americanii. Trump, probabil, știe unde e România doar pentru că s-a uitat pe hartă la zona conflictului din Ucraina.

Iar despre mâna dreaptă a lui, miliardarul Musk, nu putem spune neapărat că ne tratează cu o dragoste nemărginită. Știu că a fost supărat, la un moment dat, pe noi, pentru că avem viteză prea bună la internet. Sperăm să nu ne taie din ea.

Cu siguranță, Trump va căuta să intre în istorie. Are un singur mandat și se va agăța de el. Va căuta să ia decizii radicale, sperăm să fie unele bune, pozitive, care să nu influențeze negativ lumea și, în special, UE. Sperăm. Nu știm, deocamdată, ce are cu adevărat în minte, dar vom afla curând.

Impunător, Trump pozează mereu în lider. E direct, fără scrupule. Ăsta poate fi un pericol pentru omenire, dacă nu e domolit în unele aspecte de parlamentul care, vă reamintesc, îl susține. Nu e ca la primul mandat, când era dominat de democrați. Acum, va fi altfel. Vom afla repede dacă bine sau rău.

Cert e că vocea Americii va fi mai puternică decât în era Biden, cu un președinte ca Trump pentru care ori e albă, ori e neagră. Căile de mijloc sunt mai greu de atins. Asta nu înseamnă neapărat că nu va căuta pacea și liniștea pe planetă, nicidecum, dar cuvintele și jongleriile la care va apela vor fi pentru o Americă prosperă, fără să se uite la ceilalți. Asta, deși numărul 1 din SUA e prezentat mereu ca numărul 1 al Planetei.

Noi vom fi obligați să ne întărim armata șubredă, asta va fi una din primele decizii pe care Trump le va lua. Mai departe, Dumnezeu cu mila. Vorba aia, ne mai așezăm și singuri culcușul, nu stăm doar după alții.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme