Vineri 13 este considerată de foarte multe persoane de pe glob zi cu ghinion. Mulți oameni, în special occidentali, îşi modifică comportamentele în ziua de 13, mai ales dacă este vorba de vineri.
E adevărat că, uneori, se întâmplă și lucruri rele în această zi, dar nu există nicio dovadă că acestea se întâmplă în mod disproporţionat. Cu toate acestea, mulți oameni cred că această zi este una plină de ghinion, evitând chiar și să iasă din casă. Sunt foarte multe superstiții legate de această zi, și tot atâtea persoane care cred cu sfințenie în ele.
De ce e considerată vineri 13, zi cu ghinion
- 13 a devenit un număr plin de semnificații negative prin relaționarea cu Cina cea de taină, la care au participat Iisus Hristos și discipolii săi în Joia Mare. Cel de-al 13-lea și cel mai infam invitat al său la masă a fost Iuda Iscarioteanul, discipolul care l-a trădat pe Iisus, ducând la răstignirea sa în Vinerea Mare.
- O altă idee este aceea că superstiția acestei zile își are originea în arestarea majorității cavalerilor templieri (inclusiv Marele Maestru) la ordinul regelui Filip al IV-lea al Franței, pe data de 13 octombrie 1307.
- Și chiar înainte de asta, ziua de vineri, dacă e 13, a fost asociată cu mai multe evenimente din mitologie şi istorie: alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Iisus Hristos.
- Există voci care susţin că superstiţia legată de această zi vine din cultura americană, pentru că europenii, cel puţin românii, spaniolii şi grecii, se tem de marţi 13, când spun că sunt 3 ceasuri rele. Marţi îşi trage numele de la zeul războiului, Marte, de aici, probabilitatea ca în această zi să se întâmple ceva rău. Despre vineri, în schimb, se spune că aceasta ar fi fost ziua în care Adam şi Eva ar fi muşcat din fructul interzis…
- Vineri 13: ce nu e bine să faci în această zi
- Superstițioșii țin cont de câteva reguli în această zi, pentru a fi feriți de ghinioane. Iată ce trebuie să faci ca să te ferești de nenorociri, potrivit superstițioșilor:
- Înainte să pleci de acasă trebuie să scupi în sân şi să spui o rugăciune, ca să te fereşti de pericole în această zi;
- Dacă apare o pisică neagră care îţi taie calea, trebuie să faci trei paşi în spate;
- Dacă ai vărat sarea pe masă, înseamnă că este posibil să ai parte de scandal şi certuri.
vezi mai multe informații pe doctorulzilei.ro !


















