Minele săpate în sare, la peste 100 m sub pământ, ale Salinei Turda, beneficiază de o acustică specială, care poate fi remarcată de fiecare dată când în cel mai spectaculos subteran evoluează muzicieni de excepție.
Să nu uităm că în adâncurile saline turdene a fost organizată și o ediție a semifinalei Eurovision, cea din anul 2018.
Acum, în debut de toamnă, administratorii celui mai atractiv obiectiv artistic al zonei, le propun iubitorilor muzicii un concert cum rar se vede și, mai ales, se aude, în inima Salinei Turda!
Un eveniment de excepție, de neratat de către melomanii care caută performeri muzicali de excepție în locații cu acustică unică.
Pe 5 septembrie, de la ora 14:00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Elveției la Cluj, adâncurile Salinei Turda se transformă într-o scenă spectaculoasă, unde Orchestra Landwehr Fribourg, ansamblu de prestigiu internațional, care a reprezentat Elveția pe marile scene ale lumii, va oferi un spectacol memorabil.
Peste 70 de artiști de renume vor aduce magia muzicii simfonice într-unul dintre cele mai impresionant subteran din lume.
Concertul are loc sub semnul prieteniei româno-elvețiene, în prezența Excelenței Sale, domnul Massimo Baggi, Ambasadorul Elveției în România, a unei delegații elvețiene și a reprezentanților Guvernului României.
Evenimentul este organizat de Asociația de Prietenie Nendaz–Gherla și Scena Urbană, cu sprijinul Salinei Turda.
Accesul la concert este gratuit, este necesară doar achiziționarea biletului de intrare în salină.
„Vă așteptăm să celebrăm împreună muzica, prietenia și frumusețea unică a Salinei Turda!”, ne invită cei care administrează spectaculosul obiectiv turdean.


















