O lecţie de imaginaţie nu costă bani, iar visele, chiar visurile, aduc plusul de moral. Mai mult ca niciodată, U Cluj îndrăzneşte să viseze sus.
Azi, la conferinţa de presă, fostul jucător de la FCSB, Ovidiu Popescu, nu s-a ferit de cuvinte mari şi a folosit într-o frază absolut pozitivă „titlul”.
U Cluj nu are niciunul în istorie, dar fanii sunt cu ea în Ardeal, mult mai mult decât cu CFR care a adus opt titluri şi patru cupe în oraş, pe lângă nume mari care au venit pentru Liga Campionilor în Gruia.
U Cluj a pozat în vicecampioană a României, între cele două războaie mondiale.
Acum, pozează tot pe locul 2, ca într-un duel “studenţesc” veritabil cu cealaltă Universitate din liga întâi, Craiova.
De aici, visurile uriaşe care plimbă gândurile ca într-un rollercoaster al norocului. O veni, n-o veni, fie ce-o fi!
Până la urmă, e important să te uiţi spre titlu, să-l ţinteşti, ca să ajungi să-l atingi.
Fără ţeluri înalte, fără obiective uriaşe, nu te poţi apropia. Rămâi mic.
Mie îmi place tare această îndrăzneală a celor de la U Cluj, deşi toată lumea pariază că echipa lui Dan Petrescu are mai multe şanse. U Cluj joacă îndrăzneţ, e neînvinsă în şase etape, are curaj, are tupeu, are un antrenor care crede. Sunt atuuri care o plasează sus. U Cluj s-a întărit, după ce a ratat play-off-ul la mustaţă în sezonul trecut.
Oricum ar ieşi, oricum s-ar sfârşi, va fi o luptă frumoasă pentru supremaţie în Cluj. Cum n-a mai fost de mult, de fapt, cum n-a fost niciodată. Acum, diferenţa dintre CFR şi U Cluj nu există sau dacă e, e una şubredă.
CFR a fost învinsă acasă de U Cluj, în derby-ul inversat la ligă cu acordul ambelor cluburi. Plusul aici, e înţelegere, una care trebuie să existe la nivel înalt. E normal, ca ea să dispară la nivelul suporterilor, dar asta e altă poveste.
Implicate în Europa, FCSB şi CFR Cluj au pus campionatul pe locul doi. Dar acum, lucrurile se schimbă, atenţia se mută spre România, iar clasamentul va suferi modificări serioase, sunt convins.
Sosirea lui Şumudică, trecut şi el pe la Cluj (la CFR) , dar dorit chiar în primăvară de U în locul lui Sabău, va revitaliza Rapidul, care va alerga spre play-off pe banii mulţi ai lui Şucu.
O să vedem un campionat frumos, tenisonat, palpitant. De fapt, lupta pentru play-off va fi aşa. Iar U Cluj şi CFR vor fi acolo, la bătaie.
Acum, dacă vor izbăvi sau nu, rămâne de văzut.
Dar la cum arată lucrurile azi, cele doua echipe ale Clujului nu au voie să rateze play-off-ul, indiferent cât de rotundă e mingea, indiferent de numărul de picioare al jucătorilor.