Reciclare tipic românească 

În România, doar dacă încerci să te comporți normal, firesc, să ieși din peisajul bădărănesc, ești privit ca un infractor. Ce mai întâlnită reacție este „ia uite-l și pe săracul ăsta, duce sticlele de plastic să ia un mărunțiș pe ele”. Pentru mine nu e nimic surprinzător. Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, a fost doar o mică paranteză, înainte să detaliez un sistem de colectare destul de prost gândit. Sau cu un start prost, pentru că pe parcurs sunt convins că lucrurile vor evolua în bine, iar perceptia despre oamenii normali, care își duc sticlele la punctele de colectare se va schimba și ea. E nevoie de timp, e nevoie de răbdare, pentru că educația socială și civică impune bariere importante în România. Încă impune. 

Doar cei care au mers, au lucrat prin vestul Europei, au trăit acolo, înțeleg acest prag al civilizării, obligatoriu. E pasul pe care România îl face încet, mult prea încet pentru a leajunge din urmă. De ce? Din cauza unei gândiri firave, blocată în meandrele unor raționamente ale trecutului. Suntem mici, ne facem noi mari. Într-o zi. 

Mai e mult până departe, dar suntem totuși mai aproape ca niciodată. Ardealul și Banatul sunt fruntea, la civilizare. Au fost și vor rămâne. Moldova și Țara Româneasca, cu tot cu capitala București, mai au de tras. 

Mă întorc la reciclarea gândită ca afară, dar pusă în scenă ca o piesă românească pură. Da, lucrurile nu funcționează pentru că nu există acel bici, legea, care să pună punctul pe „i”. Iar cu un „i” fără punct, legea este fentată de toată lumea, de la colectori la oameni. 

Nu toate ambalajele pot fi reciclate, ci doar cele cu semn. Hai, să acceptăm asta, pentru că suntem la început. Nu toate punctele de colectare funcționează corespunzător. O acceptăm și pe asta, pentru că e tot un început și stim că la noi, tot timpul e mai greu când pornim ceva. Oameni puțini, la angajați mă refer, nepricepuți. Două defecte care cântăresc greu în implementare. Asta ține de ce vorbeam mai sus, de mentalitatea veche ascunsă în spatele unor ani pierduți de civilizare. Cu fabrici susținute de stat, fără profit, despre care lumea țipă fără să înțeleagă că au fost vândute pe nimic. Decât pe pierdere, mai bine pe nimic, e o logică simplă într-o economie profitabilă. 

Va veni și ziua în care sistemul de reciclare va funcționa, ca afară. Știu, e urâtă comparația, nici mie nu îmi place, dar din păcate e atât de reală. 

Deocamdată, pentru că am pățit-o deja de două ori, pot spune cu mâna pe inimă că e ceva care nu funcționează. 

Merg la un hipermarket să las un sac de sticle, nu era deschis. Era o zi de duminică, la colectare nu era nimeni, totul închis, pentru că bazinul de colectare era plin. Mă mut la un altul, probleme mari. Softul a căzut de trei ori în vreo 45 de minute, cât am așteptat să returnez câteva sticle de plastic și câteva cutii de bere. Nu e posibil așa ceva. Banii ți se iau într-o secundă, printr-un banal piuit la casa de marcat, dar când e vorba de primit înapoi trebuie mai întâi să treci printr-un test al răbdării. 

Iar pentru că am pățit-o deja de două ori, eu cred că așa e, că așa funcționează. Sper să fie altfel a treia oară. 

În plus, accept cu greu și faptul că eu plătesc bani pentru acele sticle, dar la schimb primesc un voucher, personalizat în funcție de magazinul la care vărs producția strânsă acasă. Nu mi se pare corect ca pe bon să scrie Lidl, Kaufland, Mega Image, iar dacă eu vreau să-l folosesc în altă parte, nu se poate. Da, știu, pot merge la casă să ridic banii, asta se poate, dar e altă coadă, altă distracție. Și de cele mai multe ori ai de ridicat zece-douăzeci de lei, că se uită strâmb și doamna de la casă. 

Și aici mai trebuie lucrat. Mult. Repet, timpul în care îți este luat banul nu se compară cu cel în care tu vrei să-l recuperezi. Iar asta este o problemă, pentru ca pe mulți acest sistem de colectare îi va împinge tot în negura trecutului, în care tot gunoiul se pune într-un sac și se aruncă într-un loc. Testul răbdării este picat din start. Nu toată lumea stă la coadă 45 de minute, ca să recupereze 5-10 lei, preferă să îi piardă. Și în niciun caz acest sitem nu este definiția vorbei „timpul înseamnă bani”, deși așa pare.