Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda – Postul de Poliție Comunal
Mihai Vitezu au reținut pentru 24 de ore un localnic, în vârstă de 36 de ani,
bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.
Din probatoriul administrat de anchetatori a reieșit faptul că, în perioada 30 august a.c. – 1
septembrie a.c., bărbatul ar fi sustras de pe terenul unui consătean aproximativ 1.000 de kilograme de pepene roșu și 1.000 de știuleți de porumb, cauzând un prejudiciu de 6.000 de lei.
Altă dată, cel reținut de polițiști, ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 68 de ani din comuna Mihai Viteazu, profitând de starea de vulnerabilitate și infirmitate a acestuia, de unde ar fi sustras suma de
2.000 de lei.
Prejudiciul în cauză a fost recuperat parțial.
În urma administrării probatoriului, la data de 2 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.


















