Bătaie la o sală de jocuri de noroc din Turda

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Biroul de Investigații Criminale au dispus, luni, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 33 de ani, din municipiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, bărbatul, aflat într-o sală de jocuri de noroc din municipiu, l-ar fi lovit pe un altul cu pumnul în față pe fondul unui conflict spontan.

Polițiștii subliniază că faptele au fost comise în spațiu public, în prezența mai multor persoane, tulburând ordinea și liniștea publică.

🗞️ Citește și Acestea

Agresorul, a fost reținut de poliție pe 6 octombrie și prezentat, a doua zi, în fața procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, decizându-se plasarea sa sub măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

În același context, un alt bărbat de 37 de ani, ar fi agresat fizic un client al sălii de jocuri, prin împingeri și îmbrânciri, lovindu-l de perete și de bar. Ulterior, în data de 2 octombrie, acesta a fost încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranță, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Cluj.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme