Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) organizează vineri, 24 ianuarie, tradiționalul „Marș al Unirii”, desfășurat la Iași și Focșani, pentru a marca 166 de ani de la Unirea Principatelor Române.
La Iași, evenimentul va începe la ora 9:30, cu plecarea din Piața Unirii, iar participanții vor parcurge traseul până în fața Palatului Culturii.
În municipiul Focșani, „Marșul Unirii” este programat să înceapă la ora 16:00, din fața Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”.
Președintele AUR, George Simion, va fi prezent la ambele manifestații, pe care partidul le organizează anual de Ziua Unirii Principatelor Române.
Manifestările reprezintă un prilej de celebrare a unui moment istoric important pentru România și de reafirmare a valorilor naționale.


















