Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat finalizarea unei noi grădinițe pe strada Abatorului, un proiect menit să răspundă nevoilor educaționale în creștere ale comunității.
„Am finalizat o nouă grădiniţă la Floreşti. Sunt încântat să anunţ finalizarea unei noi grădinițe situată pe strada Abatorului. Noua grădiniță se evidenţiază prin finisaje elegante şi echipamente moderne, concepute pentru a crea un mediu educaţional stimulativ şi sigur, care să susțină realizarea unui act educațional la cele mai înalte standarde. Una dintre prioritățile noastre este binele copiilor, iar această nouă grădiniță contribuie semnificativ la dezvoltarea educaţională în comunitatea noastră”, a declarat Bogdan Pivariu.
Potrivit edilului, capacitatea grădinițelor din Florești a crescut semnificativ în ultimii patru ani, adăugându-se peste 450 de locuri noi.
„Cu această investiție, capacitatea grădinițelor a crescut, din 2020 până azi, cu peste 450 de locuri. Le urez mult succes educatoarelor şi cadrelor specializate care vor activa în această unitate! Suntem nerăbdători să vedem bucuria copiilor când vor păşi în acest nou univers al copilăriei lor”, a mai transmis primarul.
Noua grădiniță reflectă angajamentul administrației locale de a prioritiza investițiile în educație, asigurând condiții moderne și sigure pentru cei mai mici membri ai comunității.


















