CFR Cluj s-a impus cu 2-0 în amicalul jucat astăzi în Gruia, în compania formației din liga a treia, Corvinul Hunedoara. Golurile feroviarilor au fost înscrise de Vito Mistrati (min. 55) și Mihai Bordeianu (min. 84).
Dan Petrescu a început meciul în formula Scuffet – Bălan, Kolinger, Yuri, Braun – Boateng, Cvek, Deac – Janga, Malele, Roger. În partea secundă, tehnicianul campioanei României a abordat amicalul cu 11-le format din Bălgrădean – Mbaye, Billong, Hoban, Brucic – Bordeianu (85’ Muanza), Itu (85’ Lucaci), Gîdea (85’ Niakate) – Ze Gomes, Yeboah, Vito. La final, ”Bursucul” a fost nemulțumit de evoluția echipei, chiar dacă partida s-a terminat cu o victorie pentru alb-vișinii.
DAN PETRESCU, DEZAMĂGIT DE EVOLUȚIA ECHIPEI ÎN AMICAL
”Pentru noi, este clar că nu a fost ce trebuie. În afară de rezultat și doi-trei jucători, restul au fost sub nivel și trebuie să ne îngrijoreze puțin, pentru că vor veni șase meciuri foarte grele (dintre care două cu Hermannstadt și unul cu FCSB, toate trei în campionat – n. red.) în 20 de zile, în scurt timp, și trebuie să fim pregătiți. Este posibil să mai pun un amical până la meciul cu Sibiul, o să încerc duminică să găsesc un adversar, pentru că degeaba ne antrenăm dacă nu avem meciuri cum a fost (cel de – n. red.) astăzi”, a declarat Petrescu în fața jurnaliștilor la finalul partidei.
CÂND SE ÎNTORC FOTBALIȘTII CARE AU FOST CHEMAȚI LA NAȚIONALĂ. VEȘTI BUNE ÎN LEGĂTURĂ CU CAMORA
Vineri, Andrei Burcă, Cristian Manea și Claudiu Petrila se vor întoarce la antrenamentele echipei clujene, după ce au făcut parte din lotul naționalei de seniori la meciurile cu Slovenia (1-2 la Cluj) și Republica Moldova (5-0 la Chișinău). Burcă și Manea au evoluat în ambele partide, Manea oferind o pasă de gol în amicalul cu Slovenia. În schimb, Petrila a jucat doar cu Slovenia, când a și debutat în selecționata mare. Tot vineri va reveni Daniel Bîrligea, atacant care a evoluat pentru naționala U21 în amicalul cu FC Argeș, terminat 2-2, în care a și marcat un gol. Pentru prestațiile avute la loturile naționale, Petrescu i-a felicitat pe toți cei patru fotbaliști.
”Sunt toți sănătoși, asta este cel mai important, și vineri îi aștept pe toți ca să pregătim următoarele șase meciuri. Astăzi și mâine au liber”, a spus antrenorul lui CFR Cluj, care a mai anunțat și când se va putea pregăti Camora din nou alături de colegii săi. Amintim pe această cale că la data de 30 octombrie, când CFR avea programat meciul cu Rapid în Giulești, căpitanul ardelenilor a fost operat de apendicită și de atunci nu a mai putut juca deoarece a trebuit să se recupereze după intervenția chirurgicală: ”Camora cred că va începe pregătirea cu echipa vineri, dar nu știu dacă va fi apt pentru primul meci (este vorba de restanța cu Hermannstadt, de miercuri – n. red.). După care, Buș, Muhar rămâne de văzut. Sper să-i am cât mai repede, mai ales pe Muhar, care era într-o formă fantastică (e golgheterul echipei în campionat, cu 4 goluri – n. red.)”.
ȘANSE FOARTE MICI ÎN PRIVINȚA UNUI TRANSFER AL LUI NICOLAE STANCIU LA CLUJ
În final, Petrescu a anunțat că șansele ca Nicolae Stanciu (legitimat la Wuhan Three Towns, din campionatul Chinei) să vină în Gruia sunt foarte mici.
”Vă dați seama, eu l-aș dori pe Nicușor Stanciu, dar, din ce am vorbit cu patronul (Neluțu Varga – n. red.), mi-a zis că e imposibil, nu avem cum să ne permitem un jucător ca Stanciu, e salariul (1,8 milioane de euro, potrivit digisport.ro), apoi cât costă. Dacă ne permiteam un jucător ca Stanciu și încă vreo cinci jucători la fel cu salarii (ca Stanciu – n. red.), atunci ar fi trebuit să se ceară și mai mult, și avea logică să se spună că CFR trebuie să ajungă nu știu unde și să facă. Dar, când noi nu putem să luăm jucători cu asemenea salarii și care costă mult, (atunci – n. red.) încercăm să luăm jucători liberi de contract, le dăm un salariu decent pentru România și încercăm cu ei să facem treabă. Dar, Stanciu în niciun caz nu cred că ne permitem să-l aducem.” Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
A FOST JUNIOR LA CFR ȘI ASTĂZI A APĂRAT UN PENALTY OBȚINUT DE CAMPIOANA ROMÂNIEI
Amicalul de astăzi a avut o semnificație importantă pentru un portar de la Corvinul. Darius Roman are 16 ani și a reușit să apere un penalty obținut de CFR Cluj. La final, tânărul goalkeeper a spus că a făcut parte din grupele de juniori ale campioanei României. Mai jos, Cluj Live vă lasă un montaj video cu penalty-ul respectiv și un interviu cu Roman.
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.