Europarlamentarul Daniel Buda și-a exprimat poziția fermă în sprijinul fermierilor români, subliniind că soluțiile reale pentru agricultura națională trebuie să vină prin politici eficiente, nu prin boicoturi care pot avea efecte negative asupra producătorilor locali.
„Întreaga mea activitate, fie în Parlamentul European, fie pe teren, printre fermieri, a avut mereu un singur scop: să găsesc soluții reale pentru cei care muncesc din greu ca noi să avem pâine pe masă”, a declarat Daniel Buda.
În acest context, europarlamentarul atrage atenția asupra faptului că boicotarea supermarketurilor nu este o soluție viabilă pentru sprijinirea fermierilor români. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, 70% din produsele de pe rafturile supermarketurilor provin de la producătorii locali. În opinia sa, o astfel de măsură ar afecta exact fermierii pe care se dorește să îi susțină, precum și angajații care lucrează în aceste lanțuri comerciale.
„E ușor să ne lăsăm duși de emoție, dar trebuie să fim raționali. Aceste lanțuri de magazine oferă locuri de muncă pentru zeci de mii de români. O astfel de acțiune pripită nu lovește în marile corporații, ci în oamenii care lucrează acolo și în producătorii care își vând marfa pe acele rafturi”, a mai precizat eurodeputatul.