Ministrul Dezvoltării, Dragoș Pîslaru, pare să fi înțeles altfel austeritatea anunțată de premierul Ilie Bolojan.
În timp ce acesta spunea răspicat că deplasările pe bani publici vor fi interzise sau drastic reduse, Pîslaru a bifat în 2025 mai multe drumuri la Bruxelles, cu facturi generoase plătite din buget.
Datele obținute de redacția noastră, în baza Legii 544/2001, arată că numai pentru aceste plimbări oficiale s-au scurs peste 7.000 de euro. Iar partea cea mai „interesantă”: aproape jumătate din sumă s-a dus pe cazare, deși ministrul are locuință în Bruxelles. Practic, omul cu casă la fața locului a preferat hotelul plătit de contribuabil. Luxul, se pare, nu miroase a dublă cheltuială.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a justificat deplasările prin „priorități aferente politicii de coeziune, negocieri PNRR și pregătirea noului cadru financiar european”. Formulări sforăitoare, menite să acopere o realitate simplă: facturi grase, plătite din buzunarele românilor.
În tot acest timp, Pîslaru promite „transparență” și un „tablou de bord” digital până în septembrie, pentru ca oamenii să vadă cum se implementează proiectele PNRR. Ironia e evidentă: tabloul de bord al PNRR pare impecabil, dar cel al cheltuielilor proprii e deja colorat cu roșu aprins.
Ministrul a explicat că România are o problemă uriașă: contracte de 47,4 miliarde de euro pe un PNRR de doar 28,5 miliarde.
A comparat situația cu „zece feluri de mâncare pregătite în același timp, fără să termini vreunul”. Explicația sună simpatic, dar problema e că, între timp, bucătarul-șef Pîslaru își comandă cina la hotel de lux, cu nota trecută pe contul statului.
Conform ordonanței pe care o pregătește, proiectele cu progres sub 30% vor fi suspendate, pentru ca resursele să fie direcționate către cele avansate. Cu alte cuvinte, cei care abia au început să ridice șantierele rămân cu schelele goale, dar poate, cine știe, într-un viitor apropiat, vor primi „altă finanțare europeană”.
Pîslaru insistă că măsura „va pune ordine” și va transforma PNRR într-o „poveste de succes” până în august 2026. Doar că povestea reală, pentru moment, pare să fie una de vacanțe bine finanțate, sub umbrela Bruxelles-ului.


















