EDITORIAL | Când ”motanul” șuta, portarul tremura

Bogdan Stancu s-a retras din fotbal anul trecut, la 35 de ani, dar a fost un atacant care a stârnit admirație (atât din partea fanilor echipelor unde evolua, cât și din partea susținătorilor altor formații). Un atacant decisiv în meciurile importante.

🗞️ Citește și Acestea

Un om de nădejde al echipei naționale. Genul de jucător care nu a păcălit fotbalul. Un jucător sinonim cu golurile memorabile.

În 2022, de ziua sa, am dat peste un articol mai vechi care prezintă dificultățile întâmpinate cu mulți ani înainte de a juca în grupele Champions League, în grupele Europa League, înainte de a perfora porțile unor cluburi precum AS Roma, Grasshopper Zurich, Motherwell, Ujpest, Saint-Patricks, FC Utrecht ori a unor naționale ca Italia, Australia, Grecia, Slovacia, Uruguay, Chile, Elveția și Franța. Ultimele două au primit gol de la Stancu la Euro 2016, el fiind și singurul marcator al României la turneul găzduit de francezi.

E drept, golurile cu Franța și Elveția au venit din penalty, însă fără cele două goluri din penalty vorbeam în prezent de un turneu final încheiat fără niciun punct, nu mai vorbeam de faptul că am fost la puține minute distanță de o remiză cu Franța în meciul de deschidere al Europeanului, nu mai vorbeam de faptul că am condus-o pe Elveția, deci nu mai vorbeam de momentele bune ale României împotriva unor selecționate de nivel înalt.

Timp de peste un deceniu, Stancu a jucat în fotbalul turc, unde a înscris o mulțime de goluri. Într-un fotbal unde momentele de bucurie au devenit tot mai rare (la cel din România mă refer, evident), jucătorii de talia lui Stancu au devenit și ei o raritate.

S-ar putea scrie zeci de pagini despre el și tot nu ar fi de ajuns. Dar mă rezum la un mesaj simplu, însă esențial: Mulțumim, Bogdan, pentru ce ai realizat pe terenul de fotbal. Sperăm să te revedem în fenomen dintr-o altă postură, poate de antrenor, poate de oficial al unui club!

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme