Hagi a luat titlul în cel mai frumos stil. Se pot scrie poeme, ode și balade despre povestea Farului, fostă Viitorul, invenție sută la sută a magistralului Hagi.
Balada finalei de titlu a început pe acordurile lui Coman, Șut și Compagno, dar s-a încheiat într-un solo, cu Hagi la tobe și Băluță și Louis Munteanu, care au dat voce finalului finalei. Și au adus titlul la Constanța. Că e primul (cum spun fanii Farului), că e al doilea (cum spune noul palmares al Farului, dar și Hagi) contează mai puțîn.
De ziua Constanței, focurile de artificii au venit, iată, în rafale. Un bombardament, cum a fost și în repriză a doua la poarta lui Târnovanu.
Farul din Constanța s-a aprins, luminează cu jocul ei Superliga noastră. Și a meritat titlul. A fost echipa care a stat cel mai mult pe primul loc, a avut ambiția iesita din comun, curajul să se bată și să le bată pe CFR, FCSB și Craiova, echipele cu bani, chiar și cu fani mai mulți.
Săracă, dar frumoasă, echipa unui Hagi încruntat și după fluierul de final al meciului de titlu, Farul a arătat că banii joacă fotbal, doar până la un punct. Mai e nevoie să și gândești. Iar Hagi, de care mai râd unul și altul că nu leagă ideile, azi a arătat mai tare că niciodată că echipa lui are o idee clara de joc spectaculos. Și ea leagă echipa. Sau a legat atât de bine echipa asta, că n-a avut nevoie de dezlegare de la nimeni.
Hagi i-a inventat pe fotbaliștii de la Farul, a avut ochi pentru ei, i-a pus bine în teren, a creat un joc frumos, iar la final a venit premiul. Titlul. Hagi, patronul ăla de pe banca.
La FCSB, aroganța și-a cerut din nou notă de plata. Aroganță care pleacă de la Becali, milionarul cu aere de antrenor (apropo, a dat-o rău de gard cu schimbările și la ultimul meci), continuă cu al lui Stoica, omul care umple internetul cu meme-uri, dar când e să ia o decizie, îi da patronul în cap ( nu e rău să iei 10-15 mii pe luna fără să faci nimic, până la urmă s-a descurcat și are, poate, cel mai bine plătit job din România, ia bani fără să facă ceva) și se încheie cu echipa care, dacă ar avea un antrenor ca Olăroiu, Gâlcă sau Reghecampf s-ar descurca bine. Așa, echipa e plină de capete plecate care se mulțumesc să își verifice cardurile la lună și să-i spună patronului că totul merge că pe roate.
Da, n-avem noi vreun campionat ieșit din comun, dar avem o campioană care a jucat fotbal. Cel mai frumos fotbal. Cu puști de 17 ani, 18 ani, 19 ani, etc… Cu un Alibec pe care l-am văzut cu lacrimi în ochi la golul lui Louis Munteanu, semn că regretă tare gestul prostesc pe care l-a făcut la Craiova.
Aroganța pierde, fotbalul câștigă. Câteodată, mai există și dreptate în fotbal. Iar azi s-a făcut.
Da, cu FCSB (adică Steaua) în Europa era mai bine. Avea șanse mai mari în Champions League decât Farul, care n-a scos capul deloc în afară. Până acum. Ce va fi din vara, rămâne de văzut. Dar eu tot pe CFR și FCSB le văd capabile de grupe în Europa, deși culoarul favorabil îl are Farul, care își permite să mai și piardă. Atât că nu e cap de serie. Si asta contează enorm în fotbalul de azi.


















