Da, simți o frustrare când bagi mingea în poartă de trei ori, dar niciun gol nu se pune. E o reacție normală, la cald. Hagi a turbat la finalul egalului, 0-0 cu Rapid, a pus tunurile pe arbitri, că de ce lui i se anulează ce altora li se dă. „Mi-a spus conducerea (adică Gică Popescu) că nu s-a dat nicio reluare la golul al doilea”. Astea au fost tot cuvintele lui Hagi. Total fals.
În repriza a doua a venit și reluarea cu liniile de offside trase. Nu m-a edificat complet, dar și fără linii tot offside pare.
Atitudinea lui Hagi e greu de explicat, chiar și la nervi. E o atitudine greșită și față de adversar. În ceața frustrării, Hagi a emis fraze fără logică și, mai rău, a arătat că nu cunoaște regula offside-ului. „Mâna adversarului era mai în față, noi am învins”. Orgoliul machedonescal lui Hagi se aprinde și atunci când nu e cazul.
De ce i se permit astfel de ieșiri lui Hagi? Doar pentru că e Hagi, chiar și rivalii gândesc la fel. Am auzit asta de foarte multe ori și sunt uimit.
Marcel Bârsan, tușierii și arbitrii VAR au judecat corect fiecare gol anulat și au făcut-o pe bună dreptate. Chiar dacă au fost trei. Par multe într-un meci încheiat fără goluri.
Hagi s-a răstit și pentru faultul la Budescu, că de ce a întors arbitrul faza, că la FCSB nu s-a întors. Tocmai, Gică, finul tău Gigi Becali s-a enervat că i s-a scos din poartă golul lui Florinel Coman la derby-ul cu CFR de la Cluj. Atunci, chiar a fost o decizie forțată peste măsură, pentru ca mai mult nu e fault decât e la intrarea lui Crețu. Aici, la Farul-Rapid, Budescu își calcă evident adversarul.
În plus, ieșirea lui Hagi nu e justificată, pentru că Bârsan n-a dat vreun sens deciziilor, cum se mai face pe la noi. Adică, nu a tras cu nimeni, pentru că pe final putea să dea 11 metri pentru Rapid la o împingere evidentă a lui Mihai Popescu la Papeau. N-a făcut-o, deși eu zic că 80 la sută din arbitrii ar fi dat. Practic, pe undeva, arbitrul a echilibrat deciziile.
Așa că Hagi nu are dreptate să țipe. A fost un jucător mare, dar ca antrenor nu poți să spui că ești mare doar cu două titluri la noi, într-un fotbal sărac. Hagi putea să arate că e antrenor în Europa, dar a clacat de fiecare dată. Fie că echipa se chema Viitorul, fie că se numea Farul.
Ce bine i-ar fi prins niște milioane din grupele europene, dar acolo banii se fac cu cap, nu se cerșesc, cum o face chiar Hagi în România. Patronul Farului și al Academiei de la Ovidiu cere o lege prin care un procent din cifra de afaceri (da, ati auzit bine) a multinaționalelor să plece la fotbal. Cu ce drept? Și de ce nu din profit, ci din cifra de afaceri?
Probabil, doar Hagi are răspunsul. Totuși, Farul e o afacere privată de care statul nu e obligat să răspundă. Hagi are o problemă afacerea lui, că nu o poate arăta ca model de business, pentru ca profitul (nu cifra de afaceri) e relativ mic. Chiar dacă Academia e bine pusă la punct și e, probabil, cea mai buna din România.
În România, problema e de mentalitate, iar sponsorii jonglează cu puține milioane, ca să împingă cu lopata la fotbal.
Cât despre legea cerută de Hagi, poate se va da atunci când celebra scandare „Hagipreședinte!” va deveni realitate.


















