Ion Țiriac a votat: „România trebuie să fie respectată. Nu vrem război, vrem un președinte care să ne unească”

Ion Țiriac a participat la vot și a transmis un mesaj ferm privind așteptările sale de la viitorul președinte al României. Fostul tenismen și om de afaceri a vorbit despre nevoia de reprezentare, demnitate și unitate într-o perioadă tensionată pentru țară și pentru regiune.

„Eu, ca toți românii, ne dorim un președinte care să ne reprezinte pe toți – și pe cei care l-au votat, și pe cei care au votat adversarul. Cel mai important este să reprezinte țara. În ultimii ani, România nu a fost reprezentată cum trebuie ca țară. Suntem și am fost o națiune importantă. Dacă vrem să redevenim ce am fost odată, trebuie să ne facem partenerii să înțeleagă că suntem granița Europei și că avem datoriile noastre față de comunitatea din care facem parte. Noul președinte trebuie să aibă hotărâre românească și să fie acolo pentru România.”

Țiriac a punctat și contextul internațional complicat în care are loc acest scrutin, vorbind despre pericolul războiului și despre responsabilitatea liderilor de a construi pacea.

„Nu vrem război. Suntem la granița unui război. Noul președinte trebuie să vadă cum putem scoate 5% din PIB alocat armelor și să-i punem într-un fond global. Trebuie să ne gândim ce facem în viitor, când vom fi 16 miliarde de oameni pe planetă. Avem nevoie de hotărâre, de un președinte care să ne reprezinte pe toți românii, să ne unească. Pentru asta am venit să votez.”

🗞️ Citește și Acestea

Țiriac a purtat o șapcă primită de la fostul președinte american Donald Trump, despre care a spus că are o semnificație aparte.

„Am primit-o de la Trump cu o lună înainte de alegeri. Am avut onoarea să-l cunosc acum 40 de ani, când era un mare om de afaceri. Are un slogan foarte bun pentru SUA. L-am împrumutat și eu pentru România. Asta vreau și eu: să ducem România acolo unde a fost odată. Să ne respecte toți. Să nu mai așteptăm 20 de ani pentru Schengen, să nu ne mai milogim pentru vize. Suntem egali cu toți, chiar dacă suntem o țară mai mică decât marile puteri.”

Mesajul transmis de Ion Țiriac este unul clar: România are nevoie de un președinte puternic, care să inspire unitate și să redea țării respectul cuvenit.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme