Cine sunt kosovarii ăștia? Ce vor de la noi? N-au fost în stare să ne bată pe teren, deși au fost mai buni, au încercat-o la dușuri. Au fugit la ele, când a zburat o sticlă. Gestul căpitanului lor, Rahmani, îmi amintește de copilărie, când băiatul cu mingea se supăra, își lua obiectul și pleca acasă.
Așa au făcut kosovarii aseară. Culmea, ei nici n-au luat jucăria, dar au plecat. La dușuri, la autocar, la un alt scandal pe holuri. Asta pune tare la îndoială calitatea lor umană, care bate spre inexistență. Cum și e acest stat pentru România. Nu există, nu-i recunoaștem granițele și nu i le vom recunoaște niciodată, că avem și noi motivele noastre. Așadar, cine sunt kosovarii ăștia? Ce caută ei la joc cu noi, de ce îi bagă UEFA pe gât mereu și îi trimite la București?
Comportamentul lor primitiv vine și din frustrarea pe care o trăiesc, din statutul de nerecunoscuți. Și nu doar de noi.
Am fost la Priștina de două ori, am ștampilă pe pașaport și mi-e frică să-l arăt în România la vamă, să nu mă întrebe ce județ e ăsta, ce ștampilă e asta. Pentru noi, pare ca o ștampilă pusă, să zic, în județul Tulcea. Cine sunt, mă, nene, kosovarii ăștia?
Ca mentalitate i-am simțit, i-am mirosit. Păziți de americani, se simt ca niște prințese întreținute. Au moneda oficială euro, dar multe țări din Europa, din zona euro, nu-i recunosc. Iar ei ne arată cu fiecare apariție că nu vor să se apropie de Europa decât cu moneda. Altfel, sunt la ani, ani lumină.
La fotbal sunt răi, se fâstâcesc, devin agitați, se precipită la orice li se pare lor incorect. Politically incorect. Românii au strigat „Serbia, Serbia”, asta ca răspuns la provocările lor. Mai ieșeau de pe teren dacă se striga „Germania, Germania” sau „Anglia, Anglia”? Normal că nu. Cine sunt, ma, kosovarii ăștia? Cine se cred?
Aveam o vagă senzație că s-au mai cizelat. Că au primit mentalitate de Elveția, na, sunt mulți acolo. Că joacă în Italia și văd altfel Europa. Dar nu, nicidecum. Au rămas închiși la minte, într-o cutie a timpului și au înghițit cheia. Adio, nu-i mai scoate nimeni de acolo.
Indiferent ce va zice UEFA pentru ce s-a întâmplat pe Arena Națională, jos pălăria pentru fanii români și pentru ultrașii care își spun Uniți sub Tricolor. N-au de ce să fie acuzați de rasism, cum au spus kosovarii. Dar mă întreb iar, cine sunt kosovarii ăștia? Unde e rasismul față de ei?
Mă repet, am fost la Priștina, am vorbit cu ei, am stat printre ei. Nu și-au exprimat nicio secundă ura pentru români, până n-au ajuns pe stadion și ne-au făcut în toate felurile. Ăla, da, rasism. Noi n-am ieșit de pe teren, deși am fost înjurați, scuipați. UEFA nu le-a făcut nimic. Îi iartă, îi lasă. Cine sunt, mă, nene, kosovarii ăștia? Ce vor de la viață?
Atitudinea lor de la București le-a pătat imaginea. Nici urmă de fair-play, nici urmă de respect pentru fotbaliștii României, mai ales că unii le sunt adversari prin Italia. Gesturile lor, cu mâinile încrucișate, cu degetele mijlocii pe sus, ar trebui taxate. Au venit la noi acasă, i-am primit, i-am mai fluierat, că așa au făcut și ei, dar să acceptăm că la fotbal se mai întâmplă. Hai, să fim serioși, au fost fluierate la București și Real Madrid, Napoli, City. Nume, nene. Kosovarii ăștia cine sunt? La ce se așteptau? Să îi primim cu flori?
Fotbalul e industrie, a depășit de mult granițele unui joc, e poveste știută. Acum e despre business, despre imagine în lume. Iar presa străină, care n-a fost la meci, povestește ce n-a văzut, ce n-a trăit. Ne e și nouă știrbită imaginea, din cauza kosovarilor ăștia. Cine sunt, mă, kosovarii? Ce au căutat la noi? Să ducă la ei, aș spune. Dar la care ei? Pentru noi nu există „ei”!
